reciclarePecicanii vor fi din nou exemplu în judeţ, cu o nouă acţiune de reciclare de deşeuri. Acţiunile de reciclare a deşeurilor electrice şi electronice sunt organizate de două ori pe an de către reprezentanţii Asociaţiei Ro­mâne pentru Reciclare – RoRec, cu sprijinul Primă­riei Oraşului Pecica.
Odată cu venirea primăverii va fi organizată prima acţiune din acest an, în data de 14 martie, sâmbătă, între orele 9-16. Toţi cei care au aparate electrocasnice vechi sau stricate le vor putea preda în faţa Pri­mă­riei, iar dacă sunt voluminoase, pot solicita transport la numărul de telefon: 0751.117.322 (doamna Mariana Luculescu, responsabil Protecţia Me­diului la Primăria Ora­şului Pecica).
Participanţii vor fi răsplătiţi şi de această dată cu premii în electrocasnice, care vor fi extrase la tombola organizată luni, 16 martie, la ora 12, în faţa Sălii Forum. Persoanele care pre­dau maşini de spălat, frigidere, combine sau lăzi frigorifice primesc pe loc, pe baza actului de identitate, bonuri valorice de 20 de lei – maşina de spălat sau 40 de lei – aparatele frigorifice.

Recomandările redacției