Printre cele mai importante obiective pe care Emeric Kovacs le-a abordat după instalarea sa în funcţia de primar al comunei Peregu Mare au fost cele legate de continuarea şi chiar accelerarea modernizării comunei.
„Avem în plan lucrări de reabilitare a Căminelor Culturale pentru a exista posibilitatea organizării evenimentelor socio-culturale, continuarea lucrărilor de extindere a reţelei de apă potabilă şi a celei de canalizare, într-un cuvânt modernizare. Este gata acum, în Peregu Mare, circa 2,2 km de drum plus canalizarea; vor urma alţi aproape 5,9 km. În Peregu Mic este până acum introdusă o reţea de circa 5 km de apă şi canalizare şi este planificată extinderea cu încă 8,7 km“ ne spunea nu de mult timp edilul.
În acest demers ambiţios al modernizării nu a fost ignorată nici obţinerea fondurilor europene nerambursabile prin iniţierea a cât mai multor proiecte. „Facem parte din GAL Lunca Mureşului de Jos şi deja am depus un proiect pe Măsura 322 prin care sperăm să obţinem finanţare pentru modernizarea trotuarelor. Avem şi documentaţia pentru Măsura 125 pentru a reuşi reabilitarea unor drumuri agricole. În următoarea perioadă vom studia şi vom întreprinde demersuri pentru orice finanţare nerambursabilă pentru care credem că îndeplinim condiţiile cerute“ a completat Emeric Kovacs descrierea actualelor şi viitoarelor demersuri.
Actualitate 34
Fumătorii, tot mai îngrădiți: UE vrea să interzică fumatul în multe spații exterioare
citește mai mult »