La prima ,,ploicică” circulăm cu barca prin Micălaca (galerie foto)

0
935

A plouat astăzi,  este adevărat, dar nu a plouat nici mai mult, nici mai puternic ca de obicei. Însă, la fiecare ploaie, cât de mică ar fi ea, Micălaca se transformă într-o ,,mică Veneție”. Străzile din zona Gemi Center și pasajul de pe Voinicilor devin impracticabile la cele mai mici căderi de precipitații. Așadar, azi după cum spuneam, după o repriză scurtă de ploaie, zona din fața Gemi Center a fost efectiv blocată de apă. Șoferii se străduiau să nu plutească.  După cum se poate observa, cu ochiul liber, în zonă se poate circula doar cu barca. Poate că micălăcenii se vor hotărî până la urmă, să-și schimbe automobilele cu niste bărcuțe, deoarece sezonul următor se anunță ploios. Aradul, se pare, că beneficiază de un minunat și eficient sistem de canalizare, care, din păcate, lipsește cu desăvârșire sau se înfundă, la primii stropi de ploaie. Unii locuitori din cartier, i-au propus chiar primarului Călin Bibarț, să-și facă ,,rondul de seară” prin zonă, oferindu-i o ambarcațiune, de jucărie evident, deoarce, tot de jucărie este  și canalizarea din zonă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.