Zilele trecute, generalul american Philip Mark Breedlove, comandantul suprem al forțelor NATO din Europa (SACEUR), explica modul în care operaţiunile ruseşti din Crimeea au luat prin surprindere puterile apusene aliate cu toate serviciile lor de analiză, informaţii şi supraveghere prin sateliţi. Tot atunci, generalul avertiza Republica Moldova asupra riscului de-a se trezi-ntr-o dimineaţă cu steagul „Maicii Rusii” ridicat tot prin surprindere pe turla Parlamentului de la Chişinău.
În privinţa Rusiei, orice judecare a istoriei trecute şi viitoare pe termene scurte va genera un rezultat eronat. Explicaţia e simplă: n-ai voie să judeci pe termene scurte acţiuni cu rezultate proiectate pe termene foarte lungi – ori „tătucii” Rusiei au gîndit încontinuu pe termene foarte lungi. Excepţii au fost conducătorii sovietici care i-au succedat lui Leonid Brejnev, ultimul fiind şi singurul catastrofal. Parafrazînd un vers celebru al marelui Shakespeare, putem spune fără teama c-am greşi: „O, gropare-al Marii Rusii, numele tău e Mihail Gorbaciov!”.
Acum Rusia nu mai are un „tătuc” închistat în dogmatism politico-ideologic, ci unul modern, extrem de inteligent, şarmant în aparenţă dar inflexibil în acţiuni şi, peste toate, cu o viziune despre viitorul Rusiei care-ar trebui să semene groaza-n toate cancelariile lumii.
Ce vrea Rusia (cel puţin din ce se deduce privind cu atenţie la ce face)? Rusia vrea… Uniunea Europeană! Repet: Rusia vrea Uniunea Europeană, nu vrea în Uniunea Europeană. Pentru asta face ce-ar trebui să facă orice conquistador: priveşte-n trecutul său şi-n al altora, ia lecţii şi le-aplică-n viaţă ca la carte. Bunăoară ca-n Iliada: lasă cele trei ţări baltice să intre-n UE cu ruşii şi cu rusofonii din ele cu tot; lasă Ucraina să fugă spre UE dar îşi ia-napoi Crimeea (absolut necesară ca punct strategic în Marea Neagră), şi va mai lua ceva din estul acestui teritoriu care n-a fost stat niciodată-i istorie; se-ncruntă spre Moldova şi Moldova pleacă-n genunchi spre UE – tot cu ruşi şi rusofoni în ea; şi-o parte din Belarus va pleca spre UE – nu c-ar vrea, dar dacă-i cere tătucu’ asta, cu plăcere!); strivită-ntre muşchii de judoka ai lui Putin şi „Fuck the EU!” şuierat pe malurile Potomacului, anemica UE nici nu-nţelege ce i se-ntîmplă şi ce i se pregăteşte; cînd totul va fi-nfăptuit, imaginaţi-vă mulţimea asta de ruşi şi rusofoni cerîndu-şi drepturi în UE şi imaginaţi-vă cum vor veni-ntr-un suflet fraţii din răsărit să-i apere; mai amintiţi-vă că ruşii nu prea mai pleacă din casa-n care-au intrat, şi nici nu intră-ntr-o casă ca opaspeţi, ci ca stăpîni.
Mi-e groază de vremea-n care Parlamentul European, Comisia Europeană şi toate celelalte organisme ale UE vor avea sediile-n Moscova, foarte-aproape de Kremlin sau chiar în Kremlin. Am convingerea că acolo vor funcţiona brici, că nimeni nu va mai trage chiulul la şedinţe şi nici nu va mai bate cîmpii la tribune… Cu toate astea, îmi răsare-n suflet un frig siberian de-a dreptul, iar Occidentul şade cu gura căscată larg – a surprindere, cam ca guvernanţii români surprinşi şi de iernile cu zăpadă, şi de cele fără.
