primarita SemlacVremea fiind frumoasă și caldă – încă bună pentru lucrările în aer liber – administrațiile locale fac un efort susținut pentru finaliza lucrările aflate în curs ori măcar pentru a avea un avans cât mai considerabil pentru anul viitor.
Un bun exemplu este comuna Semlac, unde, este în lucru – după ani în șir de tergiversări și întreruperi datorate lipsei banilor – clădirea unei școli noi.
După cum ne spunea zilele trecute și Letiția Stoian, primarul comunei, vremea bună a permis un avans considerabil la acest gen de obiective.
„Constructorii școlii au înțeles importanța obiectivului, dar și situația în care suntem așa că lucrările la școala nouă se defășoară în ritm bun: se fac lucrări de zidărie, dar și de turnare a unor planșeuri, care lipseau. Dacă vremea va rămâne la fel de bună și în următoarea perioadă vom avansa bine cu lucrările, poate chiar vom reuși acoperirea. Pe de altă parte mai avem în curs de realizare și lucrări de asfaltare a câtorva drumuri comunale pe care le dorim finalizate până la venirea iernii“, a precizat Letiţia Stoian.              (F.B.)

Recomandările redacției