utaUTA a ajuns la un singur punct de Național Sebiș și Mama Mia Becicherecu Mic, primele două clasate din C4. Trupa roș-albă e în fața unei deplasări aparent accesibile, cea de la Ineu. Dar zărăndanii tocmai au reușit a doua victorie stagională și stau cu moralul mai bine.
„Îi prindem într-un moment bun”, a observat Roland Nagy, care, imediat după meciul cu Știința Turceni, a ținut să le atragă atenția băieților săi că nu e cazul să se considere deja învingători. „Nu e câștigat niciun joc. Asta am tot pățit cu Filiași sau Giarmata, deși am tot transmis echipei că există momente când fotbalul trece în plan secund și poți să câștigi prin atitudine”.
Pe lângă Roli Nagy, utiștii cu trecut în Țara Zarandului sunt Dumitru Copil, Adrian Suslak și Cornel Nădăban, ultimul originar chiar din Ineu. „Ne dorim să câștigăm și nu-i subestimăm pe cei de la Ineu, ei își fac treaba acolo. UTA întotdeauna a însemnat ceva în duelurile cu echipele arădene, la Ineu e foame de puncte, va fi un derby de județ”, a indicat Roli Nagy, anunțând obiectivul sfârși­tului de tur: „E clar, vrem maxim din ultimele trei meciuri, apoi tragem linie!”

Recomandările redacției