La UPU se lucrează pentru remedierea deficiențelor și se fac anchete

0
324

Situaţia generată la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean de Urgență de ploile abundente este în curs de rezolvare, două echipe de muncitori lucrând intens pentru remedierea problemelor. Gheorghe Stoian, administratorul public al Judeţului Arad, a efectuat un control la cele două „şantiere” de la UPU, pentru a vedea stadiul şi, mai ales, calitatea lucrărilor. „Principala prioritate este funcţionarea UPU în condiţii optime, dar concomitent analizăm şi cauzele care au dus la această situaţie. În prezent, efectuează verificări şi alte instituţii cu privire la situaţia de la Unitatea de Primiri Urgenţe: Poliţia, Direcţia de Sănătate Publică şi Inspectoratul de Stat în Construcţii. În funcţie de rezultatele verificărilor, Consiliul Judeţean va lua măsurile ce se cuvin”, a declarat Gheorghe Stoian.
În urma inundării săptămâna trecută, în urma ploilor torențiale, a unor încăperi de la UPU, activitatea medicală a fost relocată în spaţii sigure. Executantului lucrării i s-a solicitat să intervină – lucrarea fiind încă în garanţie, iar o echipă de muncitori a efectuat lucrările necesare remedierii situaţiei, urmând ca activitatea să revină la normal. După remedierile de rigoare, la efectuarea probei de calitate prin de inundarea terasei (locul de unde a pornit inundaţia), s-au produs din nou scurgeri consistente de apă. În prezent se lucrează la refacerea izolaţiei întregii terase şi la realizarea unui sistem suplimentar de evacuare a apelor pluviale în cazuri extreme (ploi torenţiale şi alte fenomene meteo atipice).
Pe perioada efectuării lucrărilor, urgenţele pentru adulţi funcţionează în spaţiul vechii unități de primiri urgențe, iar activitatea medicală pediatrică de urgenţă funcţionează în ambulatoriul de chirurgie infantilă, cu excepţia urgenţelor majore pediatrice – care vor rămâne în camera de resuscitare, şi a cazurilor infecţi-oase – care vor rămâne în izolator. De asemenea, triajul va fi efectuat în zona de acces pentru adulţi.
Relocarea activităţii medicale a adus cu sine şi o a doua problemă: instalaţia de climatizare a fost suprasolicitată, temperatura în încăperile unde sunt trataţi pacienţii ridicându-se la 30°. O a doua echipă de muncitori a intervenit la sistemul de aer condiţionat, în zona în care sunt primiţi, examinaţi şi trataţi pacienţii. „Ne desfăşurăm activitatea în condiţii foarte grele pentru noi, personalul medical, dar în primul rând pentru pacienţi. Din cauza faptului că instalaţia de climatizare nu face faţă căldurii din spaţiile în care ne-am restrâns, activitatea se desfăşoară la o temperatură ridicată, în jur de 30°. În plus, pentru că muncitorii lucrează la îmbunătăţirea sistemului de climatizare, la temperatură se adaugă şi zgomotele provocate de reparaţii. Astfel, s-a creat un disconfort total!”, a declarat Mirandolina Prişcă, manager al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad. „Regretăm disconfortul la care sunt supuşi atât cadrele medicale care-şi desfăşoară activitatea la UPU cât şi bolnavii, dar sperăm ca lucrurile să reintre în normal cât mai repede posibil. Prioritatea absolută este revenirea la condiţii normale, pentru a avea un act medical de cea mai bună calitate, pentru ca bolnavii să fie în siguranţă”, a spus la rândul său Iustin Cionca, preşedintele CJ Arad.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.