Text: Petre Don 

Textele Ramonei Băluțescu vorbesc despre retrocedări, despre încurcături patrimoniale, conflicte și minciuni și fariseism, despre tot ceea ce poate macula „biserica curată” pe care o are în minte, indiferent de culoarea confesională pe care aceste derapaje o pot lua accidental – pe lângă lucrurile frumoase, sau măcar mai puțin conflictuale – sfințiri de biserici, ceremonii, pelerinaje, numiri de episcopi, de fericiți, de sfinți, ajutorarea bolnavilor și săracilor, decodări ale momentelor istoriei, lansări de carte, și o sută de alte lucruri care compun istoria recentă a Bisericii Catolice din România.

Jurnalista apără, cu toată puterea ei, care nu trebuie să pară nimănui mică, așa cum e firesc la oamenii de presă buni, niciodată o anume tabără, ci mereu câte o victimă, nu necesar aceeași de fiecare dată. Interviurile ei au subiecți extrem de variați, de la bătrâni ce au apucat să respire același aer cu episcopii închisorilor, la ierarhii greco-catolici și romano-catolici din România, de la preoți de la țară la cardinali din dicasterele romane – acoperind, într-o operă a scriiturii monumentală, o parte importantă a vieții Bisericii Catolice din România, ceea ce și face îndreptățit titlul articulat al acestor volume. ”Catolicii” nu este ”niște catolici”, ci EI, în esența lor, inexistente aici fiind, sunt sigur, nu lucrurile pe care nu le-ar ști jurnalista, despre această instituție, ci doar cele pe care nu le-a dorit a fi spuse” – spune conf. dr. Claudiu Mesaroș în prefața celor cinci volume pe care jurnalista Ramona Băluțescu (de la Oradea Press) le va prezenta în Arad.

Ramona Băluțescu este absolventă a Universității de Vest din Timișoara, cu studii și în Cambridge și Veneția, are licența în Jurnalistică și Engleză, un masterat în Mass Media și relații publice și este doctorandă în Filosofie, tot la UVT. În același timp este și absolventa Colegiului Național Elena Ghiba Birta din Arad, și membră a Uniunii Scriitorilor, ținând de Filiala Arad. Lucrează de 27 de ani în presă și a activat, între 1994 și 1996 pe post de corespondent de război în Bosnia.

Volumele pe care ni le propune, cele cinci ale seriei, reprezintă suma articolelor publicate de jurnalistă în ultimii 13 ani, legate de lumea catolică. Ramona Băluțescu este acreditată la Vatican și a fost singurul ziarist din România ce a participat atât la beatificarea Papei Ioan Paul II cât și la canonizarea lui, precum și singura prezență din presa românească la Vatican la crearea cardinalului Lucian Mureșan.

Lansarea de la Arad va avea loc vineri, 24 mai, de la orele 17.00 la Casa Jelen, Str. Mihai Eminescu nr. 55- 57 și vor vorbi despre volume conf. dr Claudiu Mesaroș, de la Catedra de Filosofie a Universității de Vest din Timișoara, pr. Szabó Péter, canonic al Domului din Timișoara și preot romano-catolic la Zimandul Nou, Jud. Arad, scriitorul Vasile Dan, președintele Filialei Arad a Uniunii Scriitorilor din România și autoarea.

Recomandările redacției