„Satelitul” echipei fanion pare total depășit de nivelul Ligii a III-a și o demonstrează etapă de etapă. UTA II a pierdut al cincilea meci consecutiv în campionat și a alunecat pe ultima poziție în clasamentul seriei a IV-a. Contra Reșiței, arădenii au fost în joc 10-15 minute, evo­luând și de această dată modest.
Fără Celea, Vlad și Covaci, convocați de Roșu pentru deplasarea de la Satu Mare, dar și Wild (suspendat), echipa utistă a apelat din start la jucători la Iuga, Lazăr sau Toma, fotbaliști de 18 și 19 ani. Și, totuși, gazdele au început promițător, cu o acțiune bună a lui Stahl pe dreapta, însă centrarea acestuia nu a fost ajunsă de doi dintre coechipierii săi în careul mic. Și, ocazia s-a răzbunat imediat, mai precis în minutul 11. La un banal corner, Banac a înscris cu capul pentru 0-1. După alte 5 minute, oaspeții au modificat din nou tabela. Gîrbiță l-a faultat pe Beloescu în careu, iar Costachi nu a greșit de la punctual cu var. Până la pauză, Ignea a ratat o bună ocazie de a-și readuce echipa în joc, dar scorul pauzei a fost 0-2.
UTA II a avut mai mult balonul în primele 20 de minute ale primei părți, dar fazele ei s-au oprit mai mereu undeva la 25-30 de metri de poarta adversă sau pasele lungi în adâncime nu au avut adresă. Când au forțat din nou, reșițenii au înscris și golul cu  numărul trei, prin Beloescu, care a apărut excelent la o centrare venită pe colțul scurt și a trimis sub transversală. Ocazia meciului avea să o rateze tot Beloescu, cu toată poarta în față, după pasa ideală a lui Coviț. S-a terminat 0-3, scor la care echipa secundă a „alb-roșilor” preia „lantern roșie” de la Giarmata.
La final, Dan Oprescu avea să sublinieze lipsa jucătorilor cu experieță în cadrul echipei de care se mai ocupă și Cristi Păcurar, Adi Ungur și Vasile Sin. În primul „unsprezece” au apărut doi fotbaliști de 17 ani, șase de 18, unul de 19 și doi de 20. „Jucătorii tineri pot să crească doar având alături exemple lângă ele, adică fotba­liști cu ceva experiență și personalitate. Nouă ne lipsesc aceste exemple, iar asta se vede etapă de etapă. Ne-au mai lipsit și trei-patru jucători pe care am mai contat în acest campionat, dar trebuie să remarcăm și factorul moral, care este foarte scăzut”, a menționat Oprescu.
Formații:
UTA II: Mara – Iova, Iuga, D. Lazăr, Copaci – Gîrbiță, Coadă (62 Ghiunghiuș) – Stahl (72 Tarcea), Toma (55 Ghergar), Ungurianu – Ignea.
Reșița: Zimmermann – Szijj, Banac, Doda, Negrei (41 Liuba) – Breșneni, Bloju – Costescu, Costachi (64 Ciucur), Ponoran (8 Coviț) – Beloescu.
Arbitri: Răzvan Necrici – Ștefan Lar, Răzvan Soporan (toți din Baia Mare)
Observatori FRF: Dionisie Matei (Zalău), Călin Orbonaș (Ilia – Hunedoara)

Recomandările redacției