Laptele, cornul și merele arădene, mai bune decât cele din import

0
233

În ultima vreme, datorită faptului că școlile sunt închise, cei mici nu au mai beneficiat de programul ”cornul și laptele”. În multe cazuri, atât laptele cât și cornul sau merele primite de cei mici erau din imprt sau din județele învecinate. Problema se pune, cum am putea să oferim copiilor mere și lapte din România, în locul laptelui din Ungaria și al merelor poloneze.  Acesta a fost subiectul discuției dintre președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, și subsecretarul de stat din Ministerul Agriculturii, Avram Fițiu.  În acest sens, subsecretarul de stat a realizat o analiză a aprovizionării școlilor cu produse românești. În momentul de față, peste 80% din laptele furnizat în școli nu este din România și aproape 100% din mere sunt importate din Polonia. În urma discuțiilor avute, se dorește susținerea producătorilor locali pentru a putea oferi copiilor din județ produse locale.

Legislația actuală oferă primăriilor din județ posibilitatea de  transfer al  procedurilor de achiziție la  Consiliul Județean. Acest lucru  nu încurajează deloc micii producători locali, ci companiile care furnizează en-gros. În județul Arad o singură primărie, cea de la Lipova, realizează achiziția de lapte și mere prin propriile sale structuri, toate celelalte o fac prin Consiliul Județean. Asta înseamnă că respectând legislația, micii producători, care nu au capacitatea de a furniza cantități mari și de a organiza transportul la distanțe mari, sunt defavorizați.

 Din Polonia se importă mere de 20 de ori mai ieftine decât sunt cele românești, ceea ce reprezintă o anomalie. Dacă producătorii de mere din Polonia primesc subvenții atât de mari, atunci producția românească va pierde teren, până la a dispărea definitiv. Aceeași constatare este valabilă și în cazul altor legume, fructe sau produse din carne.

În cadrul următoarei achiziții de lapte și mere pentru școlile din județ, reprezentanții Consiliul Județean vor avea o întâlnire cu  au fost realizate contractele  pentru lapte și fructe, pentru a doua parte a acestui an școlar, ocazie cu care  de a intra în competiție. Nu este normal ca în localități unde funcționează o fabrică de lapte să se aducă pentru elevi lapte de la Oradea, așa cum nu este firesc ca acolo unde sunt  producători de mere aceștia să rămână cu producția nevândută, din cauza fructelor aduse de la o distanță de o mie de kilometri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.