Laszlo Balint: „Am arătat că știm să suferim și am trecut peste momentele dificile“

0
179

UTA s-a impus, duminică seara, acasă, în fața celor de la Sepsi, scor 2-0, în etapa 29 a Ligii 1. La sfârșitul meciului, Laszlo Balint, a fost extrem de încântat după golurile marcate de Tomozei și Shliakov.

În urma acestui meci, UTA Arad se află pe locul 10 din Liga 1, cu 33 de puncte. De cealaltă parte, Sepsi se situează pe locul 4, cu 44 de puncte.

Balint susține că elevii lui au demonstrat că își merită locul în primul eșalon și că se pot ridica la nivelul echipelor foarte bune din campionat.

Dacă nu mă înșel, poziția din clasament este aceeași, dar punctele obținute în seara asta sunt uriașe în perspectiva parcursului nostru viitor. Trebuie să-i felicit pe băieți pentru că au demonstrat că putem reacționa după o perioadă dificilă, o perioadă în care inclusiv noi am avut unele discuții în interior, în care – cumva – a trebuit să ne decidem ce ne dorim de la acest meci și apoi de la tot ce înseamnă parcursul nostru viitor și iată că răspunsul lor a fost foarte bun. Practic, dacă îmi permiteți o expresie, în seara asta toată lumea a avut salopeta pe el. Fiecare jucător a muncit, am știut să suferim, ceea ce – cumva – ne caracteriza inclusiv în Liga 2-a. Am avut momente în care am arătat că știm să suferim și am trecut peste momentele dificile. Din punctul meu de vedere, astăzi am arătat bine, chiar foarte bine câteodată. Am marcat două goluri, am mai avut câteva situații de a înscrie și cred că victoria nu poate fi pusă la îndoială. Mi-aș dori să câștigăm trei puncte la Astra, urmează o săptămână destul de scurtă, acum am aflat că vom juca vineri. Avem câțiva jucători cu probleme, mici probleme medicale sau sperăm să fie mici în cazurile lui Benga, Isac și Tomozei”, a declarat Laszlo Balint, după meciul cu Sepsi.

Antrenorul echipei arădene a fost foarte mulțumit de jucătorii care au reușit să marcheze, dar și de faptul că jucătorii lui au reușit să se impună în fața unei echipe puternice precum Sepsi.

Știam că Tomozei este un jucător care la cornere poate veni cu un aport important, pentru că știe să aprecieze foarte bine faza. S-a văzut și astăzi cum s-a desprins din marcaj și modul în care a reușit să finalizeze, iar Shlyakov a demonstrat și el că este un fundaș lateral care-și aduce un aport important pe faza ofensivă. Mă bucur foarte mult că a ieșit acea combinație de la golul doi, gol ce a adus cumva liniștea, fiindcă el venea în urma unei perioade în care a trebuit să cedăm inițiativa. Am coborât blocul defensiv, chiar dacă nu ne-am dorit treaba asta. Dar nu trebuie să uităm că Sepsi e foarte puternică, are mulți jucători de calitate pentru Liga 1”, a adăugat antrenorul arădenilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.