UTA a obținut primul succes din întâlnirile directe cu Viitorul în această vineri. Ioan Hora a fost cel care a adus golul meciului în minutul 63. Utiștii au acum 22 de puncte și sunt pe primul loc în play-out. Totodată, au reușit să îmbucure suporterii UTA în pragul aniversării de 76 de ani de existență a clubului arădean.

Antrenorul Laszlo Balint a dedicat victoria suporterilor care se pregătesc în această duminică să sărbătorească „Bătrâna Doamnă“.

Dedicăm această victorie suporterilor noștri, mai ales acum, în pragul celei de-a 76 aniversari a clubului. Ne lipsesc enorm căldura și energia pe care o primeam de la fanii noștri din tribune, vom fi mult mai puternici pe «Francisc Neuman» când arena va fi plină.

Mulțumim și băieților din galerie pentru gestul lor de ieri, când au venit să ne încurajeze în perspectiva acestui prim meci din play-out, atât de important în economia clasamentului. Simțim cu toții că facem parte dintr-un club important, iar convingerea mea este că spiritul utist va fi mult mai puternic atunci când tribunele arenei noastre vor prinde viață”, a susținut Balint după meciul cu Viitorul, conform Prosport.

Recomandările redacției