Anul 2020 a început aproape perfect pentru UTA. Arădenii și-au luat într-o manieră entuziasmantă punctele de la Miercurea Ciuc, iar dintre formațiile cu pretenții de promovare doar Petrolul nu a pierdut teren în fața liderului tot mai autoritar al ligii secunde. Mioveni, Rapid, FC Campionii Argeș și Turris Turnu Măgurele trebuie să-și reconfigureze traseul, cu speranța că și utiștii vor mai avea accidente de parcurs. Între timp, Campioana Provinciei o găzduiește pe Ripensia pentru alte trei puncte importante.
Insistă pe mentalitatea de lider
Până una alta, Laszlo Balint e mulțumit de postura în care se află echipa sa, aceea de a privi doar în spatele ei și nici acolo nu o face prea des atâta timp cât preocuparea principală este pentru punctele puse în joc în dreptul său. „După desfășurarea me­ciurilor, putem spune că a fost o etapă benefică pentru noi. Eu sunt mulțumit că am reușit să câștigăm cele trei puncte, până la urmă nu trebuie să ne intereseze ce fac celelalte echipe, contracandidatele noastre la această luptă pentru promovare. E important să rămânem noi concentrați pe ceea ce avem de făcut, să nu ne uităm deloc în spate. Din fericire, suntem puși în postura în care, dacă vrem să ne uităm, nu trebuie să ne uităm în față sau în sus, ci doar în spate sau în jos. Este doar rezultatul muncii noastre de până acum, dar, repet, res­ponsabilitatea noastră este să ne menținem nivelul din toate punctele de vedere și să facem puncte săptămână de săptămână. Eu am spus-o și o repet, trebuie să ne ridicăm nivelul și din punctul ăsta de vedere e foarte important să demonstrăm continuitate. Adică, să ne păstrăm nivelul de concentrare, nivelul de atitudine, nivelul de realizări tehnico-tactice. Iar din punct de vedere fizic este și sarcina noastră, a antrenorilor, ca la ora jocului echipa să aibă un tonus optim. Mesajul meu a fost foarte ferm și în fața jucătorilor, trebuie să ne comportăm ca niște niște adevărați lideri. Asta este realitatea, în acest moment suntem liderii clasamentului și îmi doresc foarte mult ca jucătorii în momentul în care intră pe teren să aibă această responsabilitate de a se comporta din toate punctele de vedere ca niște adevărați lideri”, a spus tehnicianul arădenilor.
Se adaptează programului fixat de televiziuni
În prima parte a sezonului au fost destule discuții pe marginea zilelor de pauză dintre meciurile oficiale ale „roș-albilor”, care a ajuns și la „performanța” de a întâlni pe Chiajna la nici 49 de ore de la ultimul fluier al disputei cu Farul. Și în această rundă, arădenii, care au jucat luni la Miercurea Ciuc, și-ar fi dorit să dea piept cu Ripensia duminică și nu sâmbătă, cum au programat-o în cele din urmă televiziunile. „Trebuie să ne adaptăm oricărei situații, la fel cum ne-am adaptat în toamnă când am avut parte de acel program. E clar că sarcina noastră ca antrenori este să aducem echipa pregă­tită la ora jocului din toate punctele de vedere. Dar, într-adevăr, ne-am fi dorit o zi în plus, atât din punct de vedere al tonusului fizic cât și din punct de vedere al pregătirii propriu-zise a meciului. Dar, asta este programarea, nu avem ce face, trebuie să ne conformăm. Apoi, sunt convins că, chiar și așa, sâmbătă la ora 11, stadionul va fi plin și prestația băieților va fi una care să ne asigure cele trei puncte”, a adăugat Balint.
Echilibru și concurența ridică nivelul
După deplasarea din Harghita, antrenorul arădenilor a avut probleme cu doi dintre ti­tularii săi. Oricum, față de tur, opţiunile la dispoziția antrenorului arădenilor sunt mai multe și variate, drept dovadă că fotbaliști cu trecut în Liga 1, Alex Ciucur și Cristi Pușcaș, au luat loc în tribună la Miercurea Ciuc. „În afară de problema lui Bogdan Stancu pe care o știm cu toții, băieții sunt ok. Au planat anumite semne de întrebare la Romario Moise, care nu s-a odihnit ca lumea după lovitura primită în dantură luni și la Marius Tomozei, care are o problemă ceva mai veche din cantonamentul din Antalya. S-au antrenat cu echipa, dar nu la potențial maxim, am avut discuții cu ei și le-am spus să se menajeze un pic din punctul ăsta de vedere. Legat de Ciucur și de Pușcaș, am avut o discuție individuală cu ei înainte de jocul de luni și reacția lor a fost extrem de bună, extrem de pozitivă. Ei sunt jucători importanți pentru această echipă, categoric au valoare, dar nu trebuie să uite nimeni că vin după o perioadă foarte lungă de inactivitate și trebuie răbdare cu ei. Pe mine mă bucură atitudinea lor, faptul că sunt foarte pozitivi, că înțeleg momentul echipei și că la acest moment efectiv concurența este mare. E clar că își așteaptă rândul și eu sunt convins că toată lumea va avea o oportunitate în acest sezon să-și pună în slujba echipei propriile calități. Din fericire, în acest moment avem la UTA un lot foarte echilibrat, atât din punct de vedere valoric, cât și din punct de vedere numeric. În plus, toți pașii pe care i-am parcurs în pregă­tire au contribuit la dezvoltarea noastră ca joc, ca echipă, ca spirit. Iar acest echilibru și concurența pe fiecare post, îi sti­mulează pe băieți să-și facă să dorească să ridice nivelul la fiecare antrenament și la fiecare joc”, a mai afirmat „principalul” arădenilor.
Fără momente de relaxare
și superficialitate cu Ripensia
Mâine, „Bătrâna Doamnă” a fotbalului românesc se va afla față în față cu una dintre cele trei formații ce au învins-o în acest sezon. Ripensia întorcea meciul tur, disputat pe finalul lunii august și tăia puțin din avântul arădenilor, care începuseră campionatul ligii secunde cu trei victorii din tot atâtea partide. Până la urmă, „dușul rece” a fost bi­nevenit, atâta timp cât utiștii aveau să piardă următoarea partidă în campionat trei luni mai târziu, contra Rapidului. „Suntem în fața unui adevărat examen. Evoluăm împotriva unei echipe care – ca și noi – a început acest sezon de primăvară foarte bine. Ripensia a câștigat acasă, în fața unui adversar care – din punctul meu de vedere – face parte din grupul de echipe bune sau foarte bune ale acestui campionat, aici mă refer la Metaloglobus. Am încercat să ne scuturăm repede de euforia rezultatului de la Miercurea Ciuc, pentru a ne concentra pe ceea ce avem de făcut la meciul de sâmbătă. Ripensia e o echipă extrem de bine organizată, pot spune că excelează la capitolul organizare defensivă, dar interpretează bine și momentul de tranziție ofensivă. E meritul exclusiv al lui Alex. Pelici, un antrenor pe care îl cunosc foarte bine, care știe să se folosească de armele pe care le are. Am pățit-o și în turul campionatului, când am pierdut pe final, în urma unor goluri primite pe niște nai­vități ale noastre. Și-au creat și multe ocazii, dar acum jucătorii noștri știu cu cine joacă, știu adversarul, însă e important ce facem noi, să fim la parametri optimi, cel puțin ca și la partida de la Miercurea Ciuc. E clar, pornim favoriți, dar nu ne permintem nicio secundă de relaxare sau superficialitate”, a mai transmis Balint. Ripensia vine de vineri la Arad, dorind să nu facă nici măcar cei 50 de kilometri de la Timișoara în dimineața jocului. Disputa de pe „Motorul” începe sâmbătă, de la ora 11.
Buhăcianu a ajuns la cota 11
Valentin Buhăcianu a fost unul dintre cei șase marcatori ai UTA-ei în victoria cu Csikszereda, iar acum el și colegii săi se pregătesc pentru primul meci oficial pe teren propriu al anului, cu Ripensia, echipă care le-a provocat utiștilor primul eșec în acest sezon. „Ne va aștepta un meci greu, așa cum cum a spus și Mister, vom face tot posibilul pentru a lua cele trei puncte puse în joc sâmbătă. A făcut un meci bun și în tur, dar pe final de joc, probabil, ne-am relaxat puțin și am primit acele goluri, dar până atunci a fost un meci bun, din punctul meu de vedere”, și-a reamintit al doilea marcator stagional al „Bătrânei Doamne” despre disputa de la Timi­șoara, pierdută în ultimele 5 minute de arădeni. S-ar putea spune că „vârful” și-a reintrat în formă cu golurile din pregătire după un final de tur mai puțin reușit. „Am avut pe finalul anului trecut o perioadă în care nu am marcat, dar acum intru cu gândul să-mi ajut echipa și să ieșim de pe teren cu victoria, iar dacă și înscriu e cu atât mai bine. Am 11 goluri, puteau fi și mai multe, dar și mai puține. Până la urmă, noi, atacanții, trebuie să marcăm”, a adăugat fotbalistul din Vatra Dornei.
UTA e prima în Liga a II-a după 23 de runde, la 7 puncte peste locul 2, ocupat de CS Mioveni și 8 peste poziția a treia, de baraj, deținută de Rapid.

Recomandările redacției