Joi, la ora 12:30 a avut loc o confe­rință de presă, organizată de Clubul UTA, care a precedat meciul acestora cu Dinamo București din a etapa V din Liga I sezonul 2020-2021. Conferința a avut loc la noul Stadion „Francisc Neuman”, respectând toate normele de siguranță impuse.
În urma acestei conferințe, antrenorul echipei UTA a declarat următoarele:
„Suntem în faţa unei deplasări dificile, complicate, care, din păcate, nu vine într-un context favorabil pentru noi. Pentru mine e foarte importantă modalitatea în care ne vom prezenta ca reacţie în urma ultimei etape, pentru că am aşteptări şi am pretenţia ca echipa să reacţioneze şi să revenim pe acea pantă ascendentă în ceea ce priveşte evoluţia noastră, să revenim pe o organizare bună pe toate momentele jocului şi să ne recăpătăm acel spirit colectiv care să ne permită să sperăm la un rezultat bun’’, a afirmat Balint înaintea partidei cu Dinamo.
„Din păcate la meciul cu Iaşi (2-3) au fost şi momente în care ne-am pierdut organizarea, în care ne-am lungit, în care nu am reuşit să întârziem un pic atacurile adversarilor şi acestea
s-au dus direct pe linia noastră de fundaşi, nu am reuşit să avem nici o abordare foarte bună a duelurilor indivi­duale. Meciul respectiv a fost un mo­tiv de analiză foarte bun, am făcut-o atât ca staff, cât şi împreună cu jucătorii. Cred că lucrurile au fost înţelese, greşelile au fost identificate şi, sper eu, remediate, atât în ceea ce priveşte partea tehnico-tactică, dar mai ales partea de determinare, pentru că avem nevoie să fim la acelaşi nivel mental, de determinare în fiecare meci, indiferent de adversar’‘, a mai spus tehnicianul.
„Jucătorii conştientizează că pot şi trebuie să se ridice la un nivel mult mai bun din toate punctele de vedere şi sunt convins că o vor face, pentru că am o încredere foarte mare în ei. Reacţia lor a fost foarte bună, şi la antrenamentul de ieri, şi la cel de azi’’, a adăugat Balint.
 

Recomandările redacției