UTA câștigă pentru prima dată după șase etape fără victorie, iar arădenii au reușit o victorie extrem de importantă, pentru zona de play-off. Echipa lui Laszlo Balint a câștigat în ultima secundă după pasa făcută de către Liviu Antal, brazilianului Erico da Silva, care a reușit să înscrie pentru UTA. Fundașul a declarat după meci că se gândește la play-off. Laszlo Balint a susținut că această victorie este o adevărată descătușare pentru echipa arădeană.

Principalul merit al nostru este că am crezut până în ultimul minut, chiar dacă jocul nu a fost strălucit. Este o adevărată descătușare. În primul rând ca rezultate, dar astea ne ajută să creștem. Avem nevoie de continuitate, de o succesiune de rezultate bune, ca să putem să ne stabilizăm într-o zonă mai liniștită. O victorie fantastică pentru noi. La momentul ăsta, cu excepția a trei, patru echipe, fiecare meci stă sub semnul echilibrului. Jocul a fost decis dintr-o fază fixă. Meritul este că am crezut până în ultima secundă. Am știut că trebuie să vină și un gol, că trebuie să ne descătușăm. La faza aia, poate că opt din zece arbitri ar fi dat 11 metri. Important este că am trecut și peste acel moment”, a declarat Laszlo Balint la finalul meciului.

Liviu Antal a avut un rol extrem de important în meciul de marți seara, acesta se află la numai al doilea meci în tricoul UTA-ei și deja aduce rezultate importante echipei arădene. Fostul campion din Liga 1 a deviat decisiv pentru golul lui Erico.

Știam că va fi un meci foarte greu, cu vremea asta, frig. Mă bucur că am marcat, chiar am meritat. Aveam nevoie. Bineînțeles, clasamentul este foarte strâns, dacă mai câștigăm și meciul următor, suntem sus. Deci ne gândim la play-off.”, a declarat Erico da Silva după meci.

Recomandările redacției