UTA dă piept mâine la Craiova cu una dintre echipele foarte importante ale campionatului. Chiar dacă elevii lui Reghecampf trec printr-o perioadă foarte proastă care i-a scos aproape definitiv din lupta pentru titlu, CS Universitatea rămâne una dintre echipele cele mai ofensive, creative și periculoase ale Ligii 1. Acest lucru, coroborat cu gazonul excelent poate reprezenta însă și premisa unui joc care să-i permită și echipei noastre să își arate calitățile, unele vizibile în condițiile în care adversarul se deschide iar suprafața de joc permite combinațiile la firul ierbii. Aceste aspecte au fost subliniate și de Laszlo Balint care are clar conturat modul în care ar trebui să se desfășoare meciul și cum ar trebui să se exprime echipa sa:  

„Este o echipă care ajunge foarte ușor la poartă. Tocmai de aceea trebuie să afișăm siguranță, o organizare foarte bună și disciplină pe momentul defensiv dar pe de altă parte aștept să avem personalitate când avem mingea, la fel cum am făcut și la meciul cu FCSB și le-am transmis acest lucru băieților. Se va juca pe un gazon bun care va avantaja ambele echipe. Avem și noi jucători tehnici, jucători capabili să pună mingea jos, să dezvolte o posesie progresivă“

Având în vedere faptul că după meciul de la Craiova echipa se va deplasa direct la Voluntari, UTA a luat în autocar 22 de jucători, pentru a acoperi eventualele probleme de lot care ar putea apărea înainte de meciul din ultima etapă. Vor rămâne acasă doar al treilea portar, Mociu, Adrian Mar care, deși a fost legitimat în cele din urmă, acuză mici probleme medicale și, din păcate accidentarea de ultimă oră din lotul Bătrânei Doamne, Modestas Vorobjovas. Laszlo Balint a detaliat situația din vestiar în ceea ce privește jucătorii aflați la dispoziție:

„Mode imediat după meciul cu Botoșani i-a transmis doctorului că resimte ceva dureri la genunchi. A încercat să facă un RMN astăzi dar din păcate aparatul nu a funcționat. La prima vedere pare o entorsă de genunchi cu afectarea ligamentului. Nu este nimic grav dar pe perioadă scurtă nu este disponibil. În rest nu avem probleme, toți jucătorii pot reprezenta variante. Fiecare jucător este important în acest vestiar. Știu că sunt jucători care sunt nemulțumiți că nu joacă și este foarte bine. Nemulțumirea lor trebuie să se transforme într-o reacție benefică în primul rând pentru ei și pentru echipă. Alegerile mele sunt făcute în funcție de strategia de la un anumit meci și după forma sportivă. Sunt jucători care nu sunt la nivelul pe care-l așteptăm și atunci pot apărea modificări, atât la acest meci de la Craiova cât și la cel de la Voluntari. Fiecare jucător este foarte important.“

Antrenorul UTA-ei a mai adăugat că prima condiție pentru un rezultat bun la Craiova este ca echipa sa să fie 100% din punct de vedere fizic, tactic și mental dar că și-ar dori să beneficieze și de un factor extra și anume, norocul, șansa, lucruri de care echipa sa nu a beneficiat până acum în acest sezon dar s-au resimțit din plin în mai multe meciuri în curtea adversarilor.

Recomandările redacției