Fostul director al Teatrului Clasic „Ioan Slavici“ din Arad, face dezvăluiri legate de modul în care primăria tratează instituțiile de cultură. Laurian Oniga fostul manager al teatrului spune că a dintre toate teatrele finanțate de municipalități, cel din Arad este cel mai deplorabil.

Problema cu care se confruntă în această perioadă personalul teatrului este aceea că nu beneficiază de șomajul tehnic în totalitate. Mai mult, directorul actual al teatrului a cerut primăriei plata șomajului tehnic însă, primăria a trimis angajații la AJOFM, unde au primit numai 50% din salariu în loc de 75% din cât trebuiau să primească.

Dimensiunea culturală a orașului Arad, a ajuns la un nivel foarte scăzut. Municipalitatea nu mai dă importanță instituțiilor de cultură și divertisment. Istoria culturală al acestui oraș este privită serios, teatrul din Arad a fost construit prin investiții ale municipalității de atunci. Ca regizor am avut ocazia să locuiesc și chiar să lucrez în alte teatre din țară precum cele din Cluj, Timișoara sau chiar Oradea, în aceste orașe pot spune că mă simt ca într-un oraș european. Pe când Aradul este mai degrabă un «sat cu tramvai» unde instituțiile de cultură sunt subapreciate“, a spus fostul director al Teatrului Clasic din Arad, Laurian Oniga.

Angajații teatrului din Arad, au luat în această perioadă cu mult mai puțini bani, însă sunt speriați și nu îndrăznesc să își spună părerea. Spre exemplu o plasatoare care în trecut lua 2000 de lei în această perioadă a primit puțin peste 1000 de lei.

Sunt pensionar și nu am nimic de câștigat, însă nu mi se pare normal ca la un oraș cu asemenea buget, instituțiile de cultură să nu fie respectate, mai ales că la începutul anului a fost stabilit un buget pentru teatru, care până la urmă a ajuns să fie cheltuit în alte scopuri“, a adăugat Laurian Oniga.

Recomandările redacției