Laurian Oniga este de 15 ani prezent pe scena Teatrului Clasic „Ioan Slavici“ Arad. În această perioadă de timp a condus această instituție ca director general, în paralel cu activitatea de regizor artistic.
— Chiar dacă sunteți cunoscut în Arad, vă rog să mai adăugați câteva cuvinte despre dumneavoastră.
— Nu sunt multe de adăugat, sunt om de teatru, absolvent al I.A.T.C-ului. Am terminat și arhitectura însă am renunțat la această meserie, mai comodă aș putea spune, pentru teatru. Fac parte dintr-o generație care și-a dorit să facă parte din teatru. La acea vreme existau numai cinci locuri pe țară, iar concurența era uriașă.
— În contextul actual teatrul pregătește spectacole în aer liber în curțile interioare ale blocurilor, iar spectatorii vor putea urmări spectacolul de la geam. Credeți că este o soluție potrivită?
— Este o soluție ca actorii să poată munci. De-a lungul vremii teatrul nu s-a manifestat într-un singur fel, diversitatea fiind foarte mare: de la spectacolele în amfiteatrele din Grecia Antică și până la spectacolele stradale din Evul Mediu care erau realizate de saltimbanci, până la spectacolele stradale contemporane realizate de trupe mari precum „Bread and Puppet“. Mai sunt spectacole realizate mai nou în hale industriale, în poduri, sub poduri, există o paletă foarte mare.
— Deranjează cumva arta spectacolului locul unde se desfășoară?
— Nu locația este problema, problema este că pentru această diversitate de reprezentații s-au născut estetici teatrale distincte. Teatrul din Arad se mută într-o altă locație, din cauza unui curs nefericit de evenimente și întâmplări, într-o locație precum o curte interioară a unui bloc sau o grădină de vară. Nu pot să îmi imaginez cum de orașul acesta, care are un monument istoric numit Cetatea Aradului, să o lase neglijată, când într-un asemenea edificiu s-ar fi putut da reprezentații în condiții optime.
— Din perspectiva dumneavoastră de regizor, cum credeți că vor percepe actorii această situație inedită?
— Mă tem că situația în care vor fi puși actorii va crea momente jenante, precum certuri la geam sau atunci când se aude că se trage apa la toaletă, în rândul spectatorilor. Istoria culturală a acestui oraș este cât se poate de serioasă, vorbim de un patrimoniu demn de orice oraș european. Teatrul de azi a fost construit între anii 1872 și 1874, construcția a fost suportată de municipalitatea de atunci, dar și de donațiile arădenilor. La premieră a fost prezent împăratul Franz Joseph. Aradul a avut primul conservator din România și al doilea din Europa, înființat în anul 1883. Pot spune că Aradul este privilegiat din punct de vedere al istoriei sale, însă aceste instituții fără oameni, fără artiști, care să justifice existența lor nu ar avea sens.
— Considerați că evenimentele culturale, respectiv spectacolele de teatru, vor avea mai mult succes în această perioadă?
— Lucrurile sunt foarte simple, există public pentru orice. Spre exemplu, public pentru manele sau spectacole de divertisment în aer liber cu mici și bere. Publicul nu poate exista fără actori și nici invers. Vorbim de două reprezentații, două formule teatrale complet diferite. Există spectacole de bâlci care au public sau spectacole teatrale care au, de asemenea, public. Teatrul din Arad are o amprentă, iar acum lucrurile stau diferit, dar este o situație trecătoare. Este de apreciat intenția și dorința celor care pe plan local au venit cu inițiativa. Vreau să semnalez că este important ce va rămâne după această situație de criză. În orice situație de criză se poate construi sau demola tot se s-a întâmplat important înainte.
— În încheiere ați dori să mai adăugați ceva?
— Îmi vine în minte o replică dintr-o capodoperă shakespeariană: „Toată lumea e o scenă“.
— Mulțumesc pentru clarificările absolut necesare a acestor situații inedite ale teatrului arădean, și nu numai, domnule Laurian Oniga.
— Cu plăcere, oricând doriți voi răspunde solicitării ziarului dumnevoastră.
