lazareanuLa această oră, UTA mai are doar un portar sub contract. Este vorba despre Adrian Horvat, care – bineînțeles – așteaptă și el să-și primească măcar o parte din salariile restante pentru a nu-și depune memoriu la Federație.
Goal-keeperul care a îmbrăcat tricoul de titular în ultimele șase etape ale anului e liber să-și aleagă viitorul, iar el spune că se vede din nou în „alb-roșu”. „Recunosc că am avut o tentativă să-mi găsesc o echipă în liga a doua din Austria, dar nu a ieșit nimic deocamdată. Poate e greu de crezut, dar în nici cele două luni de zile petrecute la UTA, m-am atașat foarte mult de club și oraș. Tatăl meu a avut dreptate când m-a îndemnat să accept oferta arădenilor, acum pot să spun că în preferințele mele UTA e pe aceeași treaptă cu U. Cluj, clubul care m-a crescut”, a explicat Filip Lăzăreanu.
Acesta a ținut mereu legătura cu Eugen Trică, iar dacă olteanul rămâne în funcția de anrenor, se va prezenta la reunirea de pe 20 ianuarie. „Nu mi-e teamă de situația de la Arad, îmi place prea mult fotbalul, știu să fiu profesionist până la capăt. Dar, până la urmă, cel mai important este ca UTA să meargă mai departe, să iasă la lumină din punct de vedere financiar. Nu contează până la urmă cine apără, se poate și fără mine, important e colectivul”, a adăugat fotbalistul de 32 de ani.
Dar, Lăzăreanu ar agrea și o aventură utistă cu Adrian Falub pe banca tehnică, doar că până acum nu a avut o discuție și cu acesta.

Recomandările redacției