Din rățușca urâta a Ligii a IV-a Arad, Frontiera s-a transformat într-o formație ce începe să impună respect peste tot unde evoluează. Sâmbătă, la Felnac, „grănicerii” au obținut cel de-al șaptelea rezultat pozitiv conse­cutiv, ocazie cu care au pus la păstrare 17 puncte.
Chiar și fără trei dintre titularii obșinuiți, Hanc, C. Caba și Brozbic, curticenii au fost destul de autoritari în fața unei alte formații schimbate în bine pe parcursul sezonului. Folosind o linie de mij­loc inedită cu colegul său de pe bancă, Adi Sas, plus Liga și Țurcanu, atacanți de meserie, Flavius Moisă a obținut rezultatul maxim bazându-se din nou pe vitalitatea oamenilor săi din ofensivă. De data aceasta, erou a fost Adrian „Dopu” Gheorghieș, care a deschis tabela printr-o execuție superbă de la 20 de metri: șut direct în vinclu. Era doar minutul 9 și lucrurile au continuat să meargă bine pentru oaspeți, atâta timp cât același fotbalist a majorat diferența pe tabelă înainte de pauză printr-o lovitură de cap la centrarea lui Olariu. „La statura mea nu credeam că o să ajung să marchez vreodată cu capul, dar am făcut-o și mă bucur că mi-am ajutat echipa să câștige”, spunea la final Gheor­ghieș.
Însă, „Dopu” avea să paseze decisiv chiar în fața porții pentru R. Varga la golul de 0-3 din minutul 62, pentru ca bucuria golului să-i fie apoi oferită și „veteranului” din poartă, Florin Trifoi. „Tery” a transformat precis un penalty obținut de Țurcanu și rotunjea diferența pe tabelă cu 13 minute înainte de final. VI-FE a avut o mică tresărire de orgoliu prin ultimul sosit, Ștefan Gyebnar, care a obținut și transformat o lovitură de la 11 metri. Totul se întâmpla în minutul 84 și scorul nu s-a mai schimbat până la ultimul fluier: 1-4.
Felnăcanii sunt în evidentă pierdere de turație, lucru recunoscut și de antrenorul lor. „Știam că va veni și un moment ca cel de azi, dar parcă nu mi-aș fi dorit să o pățim acasă. Curticiul nu mai este echipa din tur, au acum jucători experimentați, iar noi am prins o zi proastă. Nu am jucat nimic, după meciurile bune făcute în ultimele etape. Atitudinea unor jucători m-a nemulțumit, nu au fost atenți la joc, poate și oboseala și căldura si-a spus cuvântul. La alții s-a văzut că au vrut, dar nu am putut mai mult. Nu avem nici rezerve, lucrează mulți și nu pot veni la toate antrenamentele. Suntem puțini, nu le pot spune că își pierd locul în echipă, atâta timp cât nu am pe cine să bag în locul lor. Păcat de specatatori, au fost mai mulți ca de obicei și era bine să nu pierdem. Nu este nici miză la meciuri, pentru că nu cade nimeni. Noi stăm chiar binișor, dar sper să reușesc să-i mențin concentrați la ultimele meciuri. Astăzi a fost un duș rece și am văzut că jucătorii noștri chiar au fost marcați de scor”, susține Dani Șule.
Utilizat vârf împins, Gheor­ghieș și-a făcut excelent treaba și e optimist și pentru meciurile ce urmează. „Nu s-a pus niciun moment problema echipei câștigătoare, chiar dacă am avut ceva absențe. Felnacul mi s-a părut o echipă mai bună în amicalul din iarnă, acum nu ne-au pus probleme. De când a venit Flavius Moisă la echipă și ne-am pus pe picioare, încercăm să scoatem maxim din fiecare meci, iar în meciurile ce urmează, cu Sântana, Criș, Ineu sau Zăbrani chiar avem ocazia să arătăm ceea ce putem”, spune atacantul de 23 de ani al Frontierei.
Formații:
Felnac: Dolga – Baroti (62 Felnacichi), Rotar, C. Vidican, Sabău – P. Bogdan (52 Trifan), Onețiu, Gyebnar, Geanîm – G. Petcuț, Adam.
Curtici: Trifoi – Gavriș, Moisă, Ștrengar, R. Varga – Sas, Liga (81 Șiclovan), Țurcanu – L. Olariu, Gheorghieș (73 Ursoi), Morar (79 Fereștean).
Arbitri: Alexandru Gornic – Casian Băla, Flavius Drăghici.
Observatori AJF: Marius Alexa, Andras Mako.

Recomandările redacției