Lecţia arădenilor

0
239

Imediat după povestea Memorandului şi după întemniţarea fruntaşilor Partidului Naţional Român în puşcăriile de la Vaţ şi de la Seghedin, românii din Monarhia Habsburgică se confruntau cu una dintre cele mai grave crize politice din câte cunoscuseră până la  acea vreme. Sibiul, ca centru politic al românilor transilvăneni, era depăşit din toate punctele de vedere, iar Partidul Naţional Român funcţiona încă după regulile unui partid elitar, fără prea multe coordonate democratice. În acele momente, când aproape toate centrele româneşti din Banat şi Transilvania se resemnaseră cu ideea abandonării luptei politice, iar alegătorii români cu drept de vot se lăsau cumpăraţi de către candidaţii partidelor maghiare pentru doi-trei „deţi” de rachiu, o masă şi cinci coroane, se ridică în Arad acea generaţie de politicieni, de ziarişti şi de cărturari care aveau să înfăptuiască România Mare. Vasile Mangra, Roman Ciorogariu, Ioan Slavici, Nicolae Oncu, Ştefan Cicio Pop, Vasile Goldiş, Ilarie Chendi, Octavian Goga, Ioan Russu-Şirianu, Ioan Suciu şi Mihai Veliciu – ca să-i enumerăm doar pe cei mai importanţi – se strâng în jurul ziarului „Tribuna Poporului” începând cu anul 1897. În următorii trei-patru ani reuşesc să democratizeze Partidul Naţional Român şi să trezească toată românimea ardeleană la viaţă naţională. Partenie Cosma, socrul marelui poet şi ziarist Octavian Goga, avea să recunoască faptul că a venit vremea tinerilor politicieni arădeni, declarând că „noi, bătrânii, ne-am trăit traiul şi ne-am mâncat mălaiul”. Fac un pas în spate şi bănăţenii conduşi de către marele Alexandru Mocioni, iar ziarul românesc de la Timişoara îşi încetează activitatea. Toate privirile erau îndreptate către Arad, iar ziarele de la Bucureşti, de la Budapesta sau de la Viena urmăreau cu interes activitatea politică ce se configura de aici. Deputaţii sârbi şi slovaci din Parlamentul de la Budapesta făceau parte din grupul parlamentar condus de către români, iar de la Arad se dădea ora exactă în ceea ce priveşte strategia  politică de urmat. Politicienii arădeni impun – începând cu anul 1905 – renunţarea la pasivism şi intrarea în activitatea parlamentară de Partidului Naţional Român, iar din 1908 sediul formaţiunii politice a românilor din Transilvania se stabileşte la Arad. Ioan Luca Caragiale, Ioan Agârbiceanu, Cincinat Pavelescu, Octavian Goga, Ilarie Chendi, George Coşbuc şi alţi mari scriitori şi oameni de cultură români era prezenţe destul de dese pe străzile din Arad, iar ziarul „Tribuna” devenise cel mai citit ziar românesc din Transilvania. Clujul, Timişoara, Blajul, Sibiul, Braşovul, Lugojul sau Oradea contau mult mai puţin în ceea ce priveşte poziţia pe harta politică a românismului ardelean, în vreme ce oraşul nostru strălucea din ce în ce mai tare. În nici douăzeci de ani, arădenii au schimbat întreaga filozofie politică a Partidului Naţional Român, au impus pe piaţă cel mai bun ziar românesc, au făcut din Preparandie cea mai bună şcoală pedagogică şi teologică din Transilvania, iar banca populară românească „Victoria” era întrecută doar de „Albina” de la Sibiu. Toate acestea se petreceau în urmă cu o sută de ani. Astăzi, când se pune problema competiţiei pentru obţinerea statutului de capitală culturală europeană, ne înfruntăm iarăşi cu oraşele pe care le-am dominat copios la începutul secolului trecut. Oare noi, ziariştii, universitarii, politicienii şi cărturarii de astăzi, ne vom putea ridica la înălţimea înaintaşilor? Rămâne de văzut…

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.