Lecţia de istorie: 1 martie – Ion Creangă, maestrul basmelor

În prima zi a lunii martie, în anul 1837, în satul Humulești, judeţul Neamţ, se naşte marele scriitor Ion Creangă, cel care avea să ilustreze într-o manieră excepţională frumuseţea satului din secolul al XIX-lea, oferind cititorilor o viziune de basm asupra copilăriei. Familia din care provine scriitorul este numeroasă, părinţii lui, Ştefan şi Smaranda, au în total 8 copiii, însă din nefericire trei dintre fraţii lui se sting din viaţă de mici. Aşa cum este prezentată în opera autobiografică „Amintiri din copilărie”, copilăria scriitorului a fost una minunată, bogată în situaţii năstruşnice, iar cititorului i se oferă posibilitatea să vadă lumea prin ochii lui Nică, protagonistul povestirilor. Educaţia lui Ion Creangă începe în anul 1847, la şcoala din sat, unde îl are drept dascăl pe Vasile a Ilioaei şi apoi pe bătrânul Iordache. La iniţiativa mamei, doi ani mai târziu, bunicul său îl duce, împreună cu fiul cel mai mic al acestuia, Dumitru, la şcoală în Broşteni. Aici îl are dascăl pe Nicolae Nanu. Lăsând în urma Broșteni-ul, studiază, începând cu anul 1853, la şcoala Domnească din Târgu Neamţ, apoi, res­pectând dorinţa mamei de a deveni preot, este înscris la şcoala catihetică din Fălticeni, urmând ca în anul 1885 să se înscrie la Seminarul Central de la Socola, unde rămâne doar 3 ani şi termină cursul inferior al seminarului. Începe slujba în cadrul bisericii, în calitate de diacon, la biserica Sfânta Treime. Rămâne în slujba bisericii o perioadă de 12 ani, între anii 1859-1872, fiind dascăl şi diacon la mai multe biserici aflate în Iaşi. Urmează în 1861 Facultatea de Teologie, iar mai apoi studiază la şcoala Preparandială, intenţionând să lucreze în învăţământ. Deşi cariera sa bisericească se sfârşeşte în anul 1872, scriitorul Ion Creangă demonstrează o deosebită abilitate ca pedagog, funcţie pe care o îndeplineşte cu succes o perioadă de 25 de ani, între 1864 şi 1889. Fiind îndepărtat din cler, atât pentru că s-a despărţit de soţia sa Ileana, cât şi pentru că a împuşcat ciorile din curtea bise­ricii, în anul 1883 este îndreptată această hotărâre şi face în continuare parte din rândul clerului. Întâlnirea din anul 1875 dintre scriitorul humuleștean şi poetul Mihai Eminescu a avut un impact deosebit deoarece la îndemnul lui Eminescu se nasc marile creaţii ale povestitorului. Astfel, între aceste două personalităţi ale lite­raturii române se leagă o prietenie pe vecie, din urma căreia românii au câştigat un valoros scriitor român, apartenent al literaturii noastre clasice. În primul an al prieteniei cu Mihai Eminescu, în care a fost introdus la Junimea, Ion Creangă publică în revista Convorbiri Literare poveştile „Soacra cu trei nurori” şi „Capra cu trei iezi”. Anul următor publică poveştile: „Punguţa cu doi bani”, „Dănilă Prepeleac” şi „Povestea porcului”. Tot atunci apare în Convorbiri Literare „Povestea lui Stan Păţitul” şi „Fata babei şi fata moşneagului”. În anul următor sunt publicate în Convorbiri Lite­rare „Ivan Turbincă”, „Povestea lui Harap Alb” şi „Povestea unui om leneş”. Anul 1881 este reprezentativ pentru opera lui Ion Creangă pentru că acum apar primele două părţi ale roma­nului „Amintiri din copilărie”, publicate tot în Convorbiri Literare, iar către sfârşitul anului pu­blică nuvela Popa Duhul. În anul 1882 apare şi a treia parte a Amintirilor, în aceeaşi revistă lite­rară. Ultima parte a „Amintirilor” este citită de către scriitorul Ion Creangă în cadrul Cercului li­terar al lui Beldiceanu, recunoscutul poet şi prozator român. La sfârşitul anului 1889, chiar în noaptea de Ajun a Anului Nou, se stinge din viaţă, în urma unui atac de epilepsie, după o seară minunată, petrecută alături de profesorul Drăghici şi de colindătorii care i-au luminat
bojdeuca. Capodopera acestui mare scriitor a reprezentat de-a lungul timpului o sursă de inspiraţie pentru alţi scriitori, iar modul de evocare a „Amintirilor” scriitorului rămâne unic pentru întreaga noastră literatură.