Lecţia de istorie: 10 februarie – Vasile Goldiș, ideologul Marii Uniri

Vasile Goldiș a fost un deputat în Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, organismul legislativ reprezentativ al „tuturor românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească”, cel care a adoptat hotărârea privind Unirea Transilvaniei cu România, la 1 decembrie 1918.
Vasile Goldiș, ideologul Marii Uniri, s-a născut în 1862 în județul Arad. Încă există dispute refe­ritoare la locul nașterii sale: Seleuș-Cigărel, așa cum mărturisește în Autobiografia sa, sau Mocirla/Lunca Teuzului (azi localitatea, aparţinând comunei Beliu, îi poartă numele). Școala primară a început-o la Cermei (unde tatăl său era preot ortodox), iar în 1881 a absolvit, ca șef de promo­ție, Gimnaziul Superior din Arad (actualul Colegiu Național „Moise Nicoară”). Ca bursier al Episcopiei Ortodoxe Române, a frecventat cursuri universitare la Budapesta și Viena, obținând diploma de profesor de istorie și limba latină.
După un an de profesorat la Liceul de Stat de aplicație „Eotvos” din Budapesta, a acceptat pro­punerea episcopului Ioan Popasu și a devenit profesor la Preparandia din Caransebeș (1886-1889), iar mai târziu, între 1889-1901, la Liceul Ortodox Român din Brașov (actualul Colegiu Na­țional „Andrei Șaguna”). „Îmi pare bine că n-am acceptat să rămân printre străini”, scria Goldiș în Jurnalul său. „Neamul meu are nevoie de mine și eu vreau să fiu la înălțimea veacului ce vine”.
În 1911 a fost numit director executiv al
Institutului Tipografic „Concordia” din Arad. Sub conducerea sa, ziarul „Românul” a devenit „vocea națiunii” și oficiosul PNR. În 1916, Vasile Goldiș a refuzat să semneze declarația de fidelitate impusă de guvernul maghiar, fapt care a dus la suspendarea ziarului, care a reapărut abia în noiembrie 1918.
La 12 octombrie 1918, Goldiș a participat la întrunirea Comitetului Executiv al PNR de la Ora­dea, unde a elaborat „Declarația privind dreptul de autodeterminare al românilor din Tran­silva­nia”, citită în 18 octombrie 1918 de Alexandru Vaida-Voevod în Parlamentul de la Budapesta.
A militat pentru constituirea Consiliului Național Român Central (30 octombrie 1918), devenind unul dintre cei 12 membri ai săi, și a redactat „Nota ultimativă” din 9 noiembrie 1918 prin care cerea guvernului maghiar o declarație oficială de recunoaștere a preluării puterii în Transilvania de către CNRC.
După eșecul tratativelor din 13-14 noiembrie, purtate la Arad, Vasile Goldiș a redactat manifestul „Către popoarele lumii” (tipărit în limbile română, franceză, engleză, distribuit ziarelor de circulație internațională și difuzat în întreaga lume prin stația de telegrafie din Praga) și „Convocatorul Adunării Naționale de la Alba Iulia”, pu­blicat și în ziarul „Românul” cu imperativul „Istoria ne chea­mă la fapte!”
Tot el a prezentat la 1 Decembrie 1918, în fața celor 1.228 de delegați, „Rezoluția Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia”.
Ca o recunoaștere a meritelor sale, Vasile Goldiș a fost ales în Marele Sfat Național, în Consiliul Dirigent și în fruntea delegației (formată din Miron Cristea, Alexandru Vaida-Voevod, Iuliu Hossu și Caius Brediceanu) care a prezentat Regelui Ferdinand actele Unirii.
La 1918 a fost ales membru de onoare al Academiei Române, iar în 1923 președinte al Astrei, calitate în care s-a preocupat în mod deosebit de înființarea bibliotecilor sătești.
A fost deputat în Parlamentul României, a făcut parte din câteva guverne ale României Mari (Brătianu, Averescu), dar, dezmăgit, s-a retras în locuința sa din vechea clădire a ziarului „Românul” din Arad.
La trecerea în veșnicie, (decedat la data de 10 februarie 1934), i-au fost organizate fune­ralii naționale și a fost înhumat la Cimitirul Eternitatea din Arad.
Vasile Goldiș este eternizat prin monumente de for public, instituții care îi poartă numele (Universitatea de Vest, Colegiul Național, Colegiul Particular, Muzeu Memorial, Inspectoratul pentru Situații de Urgență), străzi sau localități.