Lecţia de istorie: 12 martie – George Călinescu – „Nu voi pieri de tot, prin ce am scris și am cântat’’

Socotit, drept unul dintre cei mai importanţi critici literari români din toate timpurile, alături de Titu Maiorescu sau Eugen Lovinescu, George Călinescu a fost, de asemenea, istoric literar, romancier, publicist, academician român, personalitate enciclopedică a culturii şi literaturii române. S-a născut pe 19 iunie 1899 la Bucureşti sub numele de Gheorghe Vişan. A fost crescut de impiegatul C.F.R. Constantin Călinescu şi de soţia sa, Maria, în casa cărora mama băiatului, Maria Vişan lucra ca menajeră. Şi-a luat licenţa în litere în 1923 şi a plecat ulterior la Roma după ce a primit o bursă din partea Academiei Române.
În 1929, s-a căsătorit cu Alice Vera, fiica unor mici proprietari bucureşteni. Episodul foarte amu­zant al primei întâlniri a celor doi viitori soţi este descris cu lux de amănunte în romanul Cartea nunţii.
Este autorul unor studii fundamentale despre scriitorii români şi după 1945 a publicat studii şi eseuri privind literatura universală. A publicat mo­nografii, în volume separate, consacrate lui Mihai Eminescu, Ion Creangă, Nicolae Filimon, Grigore Alexandrescu. În 1953 îi apărea romanul Bietul Ioanide, iar din 1956 a avut o rubrică permanentă intitulată Cronica optimistului în săptămânalul cultural Contemporanul. Scrie romane de tip balzacian, obiective, la persoana a treia, denumite dorice, în terminologia lui Nicolae Manolescu din studiul asupra romanului românesc, Arca lui Noe, începând de obicei cu descrierea decorului caselor, unde are loc acțiunea romanului. Enigma Otiliei, narează povestea de dragoste nefericită dintre Felix și Otilia, Cartea nunții este un roman despre căsătorie, Bietul Ioanide și Scrinul negru au în centru figura unor intelectuali, iar acțiunea lor are loc în perioada interbelică și imediat după aceasta, în epoca Republicii Populare Române.
În noiembrie 1964, este internat cu diagnosticul ciroză hepatică la Sanatoriul Otopeni. La 12 martie 1965, la adăpostul nopţii, a plecat în lumea umbrelor, lăsând „o operă fundamentală pentru cultura poporului român” potrivit epitafului literar semnat de Geo Bogza. În Fonoteca de Aur de la Radio România a rămas mărturie înregistrarea discursului pe care George Călinescu l-a susţinut la Academia Română unde a fost sărbătorit la împlinirea a 60 de ani.
Pe Str. George Călinescu nr. 53 în sectorul 1 al capitalei se află Casa Memorială George Călinescu. Corpul de casă construit după proiectul lui George Călinescu cuprinde două încăperi suprapuse – jos sufrageria, deasupra dormitorul.
În grădina din faţa casei se afla un bazin, creaţia scriitorului, cu jeturi de apă printre tufe de trandafiri, aflat sub crengile dudului din curte, în care erau agăţate colivii cu canari şi papagali. În curte, lângă gardul din stradă, este o căsuţă cu două odăi mici unde se retrăgea uneori scriitorul şi exersa la vioară fiind impresionat de rezonanţa pereţilor. De altfel Călinescu obişnuia să asculte muzica lui Beethoven, Bach sau Mozart, care îl inspirau să scrie şi mergea deseori la Ateneul Român, la diferite spectacole. În curte, ,,prietenii” scriitorului erau ,,Seneca” (o broască ţestoasă) şi ,,Fofeaza” (câinele său, care apare sub numele de ,,Stolt” în opera sa).
În capătul curţii, este o parte din locuinţa sa – un salon, un mic hol şi o cameră folosită ca birou. Pe masa de scris se afla stiloul deschis şi câteva rânduri din ,,Cronica optimistului”. Cărţile, multe la număr, sunt pe rafturi până în tavan, aşezate pe un singur rând. Biblioteca din Casa Memorială George Calinescu este o adevărată enciclopedie cu mai multe exemplare din literatura universală – de la hie­roglifele chineze la cartea Evului Mediu, la Rilke, Valery şi poeţi tineri. George Calinescu avea o colecţie de autografe la care ţinea mult, iar biblio­teca sa cuprinde şi ediţii rare de carte italiană, germană, franceză alături de opere ale poeţilor români.