Lecţia de istorie: 14 ianuarie – Ion Cantacuzino, important medic și bacteriolog român

0
257

Ion Cantacuzino (cunoscut și ca Ioan Cantacuzino, născut la 25 noiembrie 1863, Bucu­rești – decedat în 14 ianuarie 1934, București) a fost un medic și microbiolog român, fondator al școlii româ­nești de imunologie și patologie experimentală. A fost profesor universitar și membru al Academiei Române.
Ion Cantacuzino urmează atât studiile liceale (Liceul Louis-le-Grand), cât și cele superioare (filosofie, 1882 – 1886, științe naturale, 1886 – 1891 și medicină, 1887 – 1894) la Paris. În 1895 obține titlul de Doctor în Medici­nă cu teza: „Recherches sur le mode de destruction du vibrion cholérique dans l’organisme” (în limba română, „Cercetări asupra modului de distrugere a vibrionului holeric în organism”). După terminarea studiilor, lucrează în Institutul Pasteur din Paris ca asistent al lui Ilia Mecini­kov în domeniul mecanismelor imunitare ale organismului.
Întors în țară, este numit profesor de Medi­cină experimentală la Facultatea de Medicină din București (1901) și Director general al Serviciului Sanitar din România (1907). Vocația sa de fondator și organizator a fost demonstrată prin înființarea unor instituții ca „Institutul de Seruri și Vaccinuri” (1921), a Laboratorului de „Medicină Experimentală” (1901) din cadrul Facultății de Medicină, precum și a unor reviste de specialitate, „Revista Științelor Medicale” (1905), „Annales de Biologie” (1911) și „Archives roumaines de pathologie expérimentale et de microbiologie”.
Ion Cantacuzino a desfășurat o bogată activitate de cercetare privind vibrionul holeric și vaccinarea antiholerică, imunizarea activă împotriva dizenteriei și febrei tifoide, etiologia și patologia scarlatinei. Începând cu anul 1896 publică lucrări despre sistemele și funcțiile fagocitare în regnul animal și despre rolul feno­menelor electrofiziologice în mecanismele imunitare. Pe baza cercetărilor sale privind vibri­- onul holeric, Cantacuzino a pus la punct o me­todă de vaccinare antiholerică, numită „Metoda Cantacuzino”, metodă folosită și astăzi în țările unde se mai semnalează cazuri de holeră. Datorită lui Ion Cantacuzino, România a fost a doua țară din lume, după Franța, care a introdus în 1926 vaccinul BCG („Bacilul Calmette-Guérin”), având germeni cu virulență atenuată, pentru vaccinarea profilactică a nou-născuților împotriva tuberculozei.
A fost un remarcabil organizator al campa­niilor antiepidemice, calitate pe care a demonstrat-o în combaterea epidemiei de tifos exan­- tematic și holerei în timpul primului război mondial și în campania antimalarică.
Ion Cantacuzino a fost membru titular al Academiei Române din anul 1925, membru în Comitetul de Igienă al Ligii Națiunilor, al socie­tăților de Biologie, de Patologie Exotică și al Academiei de Științe din Paris.
Numeroase universități din lume i-au acordat titlul de Doctor Honoris Causa: Lyon (1922), Bruxelles (1924), Montpellier (1930), Atena (1932) și Bordeaux (1934).
Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino” poartă numele savantului Ion Cantacuzino.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.