Lecţia de istorie: 15 ianuarie – Poetul național Mihai Eminescu

0
160

Mihai Eminescu (născut Mihail Eminovici; în data de 15 ianuarie 1850, Botoșani, Moldova –
decedat la 15 iunie 1889, București) a fost un poet, prozator și jurnalist român, socotit de cititorii români și de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din lite­ratura română.
Receptiv la romantismele europene de secol XVIII și XIX, a asimilat viziunile poetice occidentale, creația sa aparținând unui romantism literar relativ întârziat. Avea o bună educație filosofică, opera sa poetică fiind influențată de marile sisteme filosofice ale epocii sale, de filosofia antică, de la Heraclit la Platon, de marile sisteme de gân­dire ale romantismului, de teoriile lui Arthur Scho­penhauer, Immanuel Kant și de teoriile lui Hegel.
Rădăcina ideologică principală a gândirii sale economice sau politice era conservatoare; prin articolele sale publicate, mai ales în perioada în care a lucrat la „Timpul”, a reușit să-i deranjeze pe câțiva lideri importanți din acest mare partid care au lansat sloganul, celebru în epocă: „Ia mai opriți-l pe Eminescu ăsta!”.
Publicistica eminesciană oferă cititorilor o radiografie a vieții politice, parlamentare sau guvernamentale din acea epocă; în plus ziaristul era la nevoie și cronicar literar sau teatral, scria despre viața mondenă sau despre evenimente de mai mică importanță, fiind un veritabil cronicar al momentului.
Eminescu a fost activ în societatea politico-literară „Junimea”, și a lucrat ca redactor la „Timpul”, ziarul oficial al Partidului Conservator.
A publicat primul său poem la vârsta de 16 ani („De-aș avea”), iar la 19 ani a plecat să stu­dieze la Viena.
Copilăria lui a petrecut-o la Botoșani și Ipo­tești, în casa părintească și prin împrejurimi, într-o totală libertate de mișcare și de contact cu oamenii și cu natura, stare evocată cu adân­că nostalgie în poezia de mai târziu.
În iunie 1866 a părăsit Bucovina și s-a stabilit la Blaj cu intenția mărturisită de a-și reîncepe studiile. În toamnă, a părăsit Blajul și a mers la Sibiu, unde a fost prezentat lui Nicolae Densu­șianu. De aici a ajuns la București.
În 1867 a intrat ca sufleor și copist de roluri în trupa lui Iorgu Caragiale, apoi secretar în formația lui Mihail Pascaly și, la recomandarea acestuia, sufleor și copist la Teatrul Național, unde îl cunoaște pe I. L. Caragiale. Cu această trupă face turnee la Brăila, Galați, Giurgiu, Plo­iești. A conti­nuat să publice în „Familia”; a scris poezii, drame (Mira), fragmente de roman (Ge­niu pustiu), rămase în manuscris; a făcut traduceri din germană.
Între 1872 şi 1874 este student la Berlin. „Junimea” îi acordă o bursă cu condiţia să-şi ia doctoratul în filozofie. Urmează cu regularitate două semestre, dar nu se prezintă la examene.
Se întoarce în ţară, trăind la Iaşi între 1874-1877. E director al Bibliotecii Centrale, profesor suplinitor, revizor şcolar şi redactor la ziarul „Curierul de Iaşi“. Continuă să publice în „Convorbiri Literare”. Devine bun prieten cu Ion Creangă pe care îl introduce la „Junimea”. Situaţia lui materială este nesigură; în această perioadă se îndrăgosteşte de Veronica Micle.
În 1877 se mută la Bucureşti, unde, până în 1883, este redactor, apoi redactor-şef la ziarul „Timpul“. Desfăşoară o activitate publicistică excepţională; tot aici i se ruinează însă sănătatea. Acum scrie marile lui poeme (Scrisorile, Lucea­fărul etc.).
În iunie 1883, surmenat, poetul se îmbolnă­veşte grav, fiind internat la spitalul doctorului Şuţu, apoi la un institut pe lângă Viena. În decembrie îi apare volumul „Poezii”, cu o prefaţă şi cu texte selectate de Titu Maiorescu (e singurul volum tipărit în timpul vieţii lui Eminescu). În anii 1883-1889 Eminescu scrie foarte puţin sau practic deloc.
Moartea lui Eminescu s-a produs pe data de 15 iunie 1889, în jurul orei 4 dimineața, după ce, la începutul anului, boala sa devenise tot mai violentă. Corpul poetului a fost expus publicului în biserica Sf. Gheorghe. În 17 iunie Eminescu a fost înmormântat la „umbra unui tei” din cimitirul Bellu din București. A fost ales post-mortem (28 octombrie 1948) membru al Academiei Române.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.