Lecţia de istorie: 16 martie – Giovanni Battista Pergolesi, între baroc și clasicism

0
136

Giovanni Battista Pergolesi (n. 4 ianuarie 1710, Jesi/Ancona – d. 16 martie 1736, Pozzuoli/Napoli), compozitor italian din secolul al XVIII-lea, descendent al unei familii din Pergola, un orășel din provincia Marche, de la care și-a luat și numele.
A trăit doar douăzeci și șase de ani și a fost cel mai sărac membru al acestei frății a muzicienilor iluștri, foarte de timpuriu promiși nemuririi și morții scandalos de devreme. În familia lui, practic ceilalți muriseră toți la naștere, el singur a reușit să trăiască, puțin diform, târându-și un picior, bolnav de tuberculoză încă din copilărie. S-a născut într-o familie săracă și cu origini modeste, iar numele conservatorului la care a studiat, Les Pauvres de Jésus-Christ, este mai mult decât elocvent. Încă de la început s-a dovedit a fi un violonist strălucitor, blând și delicat, fără a avea latura diabolică a lui Paganini, de mai târziu.
Tot de la început și-a arătat talentul și fecunditatea într-un domeniu caracterizat de cea mai dură competiție: opera. Triumfează cu trei sau patru opere, ale căror titluri s-au pierdut (până la reluarea extraordinară, de către Riccardo Muti, a operei Lo Frate’nnamorato, una dintre primele compoziții ale lui Pergolesi, vie simplă și încântătoare). Un intermezzo simplu face înconjurul Europei înainte de a fi uitat – Il Prigionier superbo, iar La Serva Padrona, reluată în secolul XX de Ivogün și Elisabeth Schumann, face parte din patrimoniul european.
Pergolesi era și natural și simplu: dar ceea ce primise pe deasupra era sensibilitatea.
Îmbolnăvindu-se de tuberculoză pulmonară, se retrage la mănăstirea capucinilor din Pozzuoli, unde compune capodopera „Stabat Mater”.
Igor Stravinsky s-a inspirat din unele lucrări ale lui Pergolesi în realizarea muzicii de balet „Pulcinella”, compusă în 1919.
Boala ce avansa galopant l-a făcut să se retragă la călugării din Pozzuoli, unde urma să moară înainte de venirea primăverii, în supranatural. Căci supranatural este harul care învăluie cel puțin ultimul lui Stabat Mater, o melancolie rară și foarte modernă pentru timpul său, deja romantică, se strecoară în întreaga lucrare (în special în sunetul viorii), Își găsește aici ținuta, patosul deplin, cu un ton și o tandrețe pe care nu le mai întâlnim nicăieri. Cântec de lebădă pentru un întreg clasicism bisericesc, care aici are forma cea mai pură și mai împinsă spre perfecțiune. Cântec de lebădă și al unui muzician născut poet și sensibil care, asemeni fratelui mai mic de peste ceva vreme, Chopin (care va regrupa atâtea trăsături ale lui Pergolesi), nu ar fi putut, fizic vorbind, să vadă mai mult, să cânte mai tare. Dar cât har!…
Pergolesi se stinge din viață la 16 martie 1736 în vârstă de numai 26 de ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.