Lecţia de istorie: 17 martie – Alecu Russo, descoperitorul Baladei Miorița

Alecu Russo s-a născut la 17 martie 1819, la Chișinău, în familia unui boier de viță veche, dar cu o situaţie socială relativ modestă. Copilăria viitorul scriitor şi-a petrecut-o la ţară, în mijlocul ţăranilor. Cu mulţi ani mai târziu, în „Amintiri”, el îşi va aduce aminte de un frumos sat basarabean, „răschirat între grădini şi copaci pe o vale a codrilor Bicului”, unde „moşnegii spuneau de turci şi tătari de Ileana Cosânzeana, de fraţii din lună, de lupte şi năvăliri”, ca şi de vitejia „celor Novaci, de răul cărora urdiile tătăreşti nu se puteau în Bugeac cu prada în Tara Leşească”. Aici, din vârsta fragedă, în sufletul lui au prins rădăcini lăstarii dragostei pentru popor, poezia populară orală şi limba strămoşească, dragoste pe care o va purta vie toată viaţa. Pe la 1829 o cumplită epidemie de holeră i-a secerat familia: „din patruzeci de persoane ce locuiau într-o casă” au scăpat cu viaţa numai el şi tatăl său. Rămas orfan de mamă, Alecu Russo e trimis de părintele său la studii în Elveţia. După studiile din Elveţia, îşi continuă studiile la Institutul lui Fransua Navil din satul Vernie de lângă Geneva. Pe băncile institutului lui Fransua Navil, Alecu Russo scrie primele sale încercări literare. Scriitor fără ambiţii şi notorietate, Alecu Russo n-a scris mult. Adevărata vocaţie scriitoricească şi-a găsit-o anume în proza memoralistică. În „Amintiri” evoca anii copilăriei cu o nostalgie ce ascunde sensibilităţi romantice. Dar naraţiunea, bogată în elemente descriptive, este adesea întreruptă de reflecţii filosofice, psihologice sau sociologice, care dezvăluie un scriitor cult, ce prefigu­- rează în literatura română arta eseistului.
Majoritatea celorlalte lucrări au fost scrise în limba franceză şi au apărut postum în traducerea lui Alecsandri, Odobescu. „Iaşii şi locuitorii lui în 1840″ este un tablou de epocă al societăţii moldoveneşti, „Piatra Teiului” şi „Stânca Corbului” – însemnări de călătorie – sunt pretexte pentru a povesti două le­gende populare. Aceste lucrări, atât prin tematica şi spiritul lor, cât şi prin ideile exprimate direct se încadrează pe deplin programului „Daciei literare”.
Din perioada 1834-1844 ne-au mai rămas doar două lucrări ale sale: „Palatul lui Duca Vodă” şi „Decebal şi Ştefan cel Mare”. Prima, care este o scrisoare adresată lui V.Alecsandri, vădeşte gustul artistic a lui Alecu Russo şi cunoştintele-i adânci în domeniul arhitecturii, pe care le aplică la descrierea palatului ruinat al domnitorului. A doua e o paralelă literară între două din cele mai remarcabile figuri ale istoriei noastre, în care autorul apreciază meritul acestor personalităţi legendare. Poemul în proză „Cântarea României”, scris în limba franceză şi apărut mai întâi nesemnat, dar cu o precuvântare a lui Bălcescu, în „România viitoare”, revista revoluţionarilor români exilaţi la Paris, iar apoi în româneşte sub semnătură lui Alecu Russo, a avut mare ecou în epocă datorită mesajului său patriotic. În „Critica criticii”, însuşindu-şi ideia că „lite­ratura este expresia vieţii unei naţii”, susţine necesitatea unei literaturi inspirate din realităţile naţionale, opunându-se, ca şi Kogălniceanu, imitaţiei şi traducerilor proaste. Ceea ce preconizează Alecu Russo este inspiraţia din realităţile concrete ale ţării, din viaţa poporului, din istoria, datiniile, credinţele şi creaţia lui artistică. Acestui scop urmau să-i servească şi propriile lucrări. Fiind unul din iniţiatorii criticii lite­rare de la noi, Alecu Russo îşi defineşte poziţia faţă de această îndeletnicire, arătând că, pentru a deosebi operele valoroase de cele false, un critic trebuie să aibă cultură, experienţă personală de viaţă şi obiectivitate. În studiul „Poezia poporală”, întemeiat pe o bucată culegere proprie de balade şi doine, relevă valoarea estetică şi documentară a folclorului. Alecu Russo avusese marele noroc să des­copere o adevărată „minune poetică” – Mioriţa.
Scrierile teatrale ale lui Alecu Russo nu s-au păstrat, dar titlurile şi conţinutul lor sunt cunoscute din cronicile dramatice şi scrierile memoralistice.
Alecu Russo are meritul de a fi sintetizat în scrieri de atitudine ideile generaţiei sale şi de a fi ilustrat cu talent, în unele privinţe, efortul scriitorilor paşoptişti pentru dezvoltarea unei literaturi române originale.