Lecţia de istorie: 18 martie
Ion Barbu – ,,Poezia este o prelungire a geometriei”

0
133

Ion Barbu pe numele său adevărat Dan Barbilian (n. 18 martie 1895, Câmpulung-Muscel, d. 11 august 1961, Bucureşti) a fost un poet şi matematician român. A fost unul dintre cei mai importanţi poeţi români interbelici, reprezentant al modernismului literar românesc.
Unicul fiu al magistratului Constantin Barbi­lian şi al Smarandei (n. Soiculescu), fiică de procuror. Pseudonimul care l-a făcut celebru în poezie este, de fapt, numele originar al familiei, transformat printr-o latinizare curentă.
Studiile elementare şi gimnaziale le face la Câmpulung, Damineşti, Stâlpeni, Piteşti. Urmează liceul la Bucureşti. Demonstrează de pe acum deosebite aptitudini de matematician. După ce-şi ia licenţa obţine o bursă pentru doctorat în Germania. Talentul său matematic se manifestă încă din timpul liceului, elevul Barbilian publică remarcabile contribuţii în revista Gazeta matematică. Tot în acest timp, Barbilian îşi dezvoltă şi pasiunea pentru poezie. Între anii 1914-1921 studiază matematica la Facultatea de Ştiinţe din Bucureşti, studiile fiindu-i întrerupte de perioada în care îşi satisface serviciul militar în timpul Primului Război Mondial. Cariera matematică continuă cu susţinerea tezei de doctorat în 1929. Mai târziu participă la diferite conferinţe internaţionale de matematică. În 1942 este numit profesor titular de algebră la Facultatea de Ştiinţe din Bucureşti. Publică diferite articole în reviste matematice.
În anul 1919, Dan Barbillian începe colaborarea la revista literară Sburătorul, adoptând la sugestia lui Eugen Lovinescu, criticul cenaclului, ca pseudonim numele bunicului său, Ion Barbu. În timpul liceului îl cunoaşte pe viitorul critic lite­rar Tudor Vianu, de care va fi legat prin una din cele mai lungi şi mai frumoase prietenii literare.
Debutul său artistic a fost declanşat de un pariu cu Tudor Vianu. Plecaţi într-o excursie la Giurgiu în timpul liceului, Dan Barbilian îi promite lui Tudor Vianu că va scrie un caiet de poezii, argumentând că spiritul artistic se află în fiecare. Din acest „pariu”, Dan Barbilian îşi descoperă ta­lentul şi iubirea faţă de poezie. Dan Barbilian spunea că poezia şi geometria sunt complementare în viaţa sa, acolo unde geometria devine rigidă, poezia îi oferă orizont spre cunoaştere şi imaginaţie.
Criticul şi prietenul său Tudor Vianu îi consacră o monografie, considerată a fi cea mai completă până în ziua de azi. Una din cele mai cunoscute poezii a autorului, După melci, apare în 1921 în revista Viaţa Românească. Tot în acest an pleacă la Göttingen (Germania) pentru a-şi continua studiile. După trei ani, în care a făcut multe călătorii prin Germania, ducând o viaţă boemă, se întoarce în ţară.
Din poemele fabulative cu elemente de fi­guraţie din natură, capodopera rămâne însă „Riga Crypto’’ şi „Lapona Enigel’’, balada închipuită de Ion Barbu ca zisă de un menestrel, „la spartul nunţii, în cămară”.
Principiul, pe care se structurează arta poe­tică a lui Ion Barbu, în ultima etapă de manifestare a evoluţiei sale apare enunţat, aproape programatic, în versurile din bucata „Joc secund’’ într-un stil care ajunge să-fie caracteristic între­gului ciclu, greu de descifrat prin natura excesiv sintetică a formulării, prin subiectivismul cu totul arbitrar al analogiilor create, prin discontinuitatea imaginilor, prin opţiunea pentru cuvântul rar sau de specialitate matematică şi uneori chiar prin tendinţa de a se da cuvintele în context un alt sens decît acel pe care îl au în uzul comun.
La 11 august 1961, moare la spitalul „Vasile Roaită” din Bucureşti, bolnav de cancer la ficat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.