Lecţia de istorie: 19 februarie – Constantin Brâncuşi – de la ţăranul român la zeu universal

Astăzi se împlinesc 145 de ani de la nașterea unuia dintre cei mai mari sculptori ai secolului XX, Constantin Brâncuşi, românul care a avut o contribuţie covârșitoare la înnoirea viziunii plastice în sculptura contemporană universală.
Constantin Brâncuşi s-a născut pe 19 februa­rie 1876, la Hobiţa, judeţul Gorj. Era cel de-al şaselea copil al plugarului C. Brâncuşi. Imaginea satului natal a fost păstrată cu sfinţenie de ma­rele artist, mărturisind că „nu aş fi fost nimic şi nu aş fi dăltuit nimic fără Hobiţa, fără porţile şi fântânile ei, care au însemnat, pentru mine, o adevărată Academie de Belle-Arte“.
La fel ca alţi copii de ţărani din acea vreme, Constantin nu merge la şcoală. De la 7 ani lucrea­ză ca păstor, având grijă mai întâi de turma fami­liei, apoi lucrând pentru alţii, în Munţii Carpaţi. Aici, învaţă să sculpteze în lemn.
Copilăria sa a fost marcată de foarte multă muncă şi dese plecări de-acasă. Ajuns la Craiova, performan­ţele sale atrag atenţia unui industriaş care, în 1894, îl aduce la Şcoala de Arte şi Meserii. Pentru a urma cursurile, tânărul Brâncuşi învaţă singur să scrie şi să citească. În 1902, a absolvit Şcoala Naţională de Arte Frumoase din Bucureşti.
În 1903, a primit prima comandă a unui mo­nument public, bustul generalului Carol Davila, care a fost instalat la Spitalul Militar din Bucureşti.
În 1904 părăseşte România „fără alte mij­loace decât cunoştiinţele însuşite“, şi ajunge în capitala Franţei. La scurt timp, în 1906, îşi expu­ne lucrările pentru prima oară la Société Natio­nale des Beaux-Arts şi la Salon d’Automne din Paris.
În martie 1907, Brâncuşi îşi deschide propriul atelier. Este momentul în care artistul român trăieşte întoarcerea cu faţa către izvoa­rele folclorice. De acum înainte va începe cascada ma­rilor realizări artistice: „Ansamblul de la Buzău“, „Rugăciunea“, „Cuminţenia Pământului“.
Din 1910 renunţă la modelaj şi pictură, pentru a practica cioplitul direct. Una dintre operele lucrate acum este „Sărutul“, care a stat la baza celebrei lucrări „Poarta Sărutului”, din ansamblul de la Târgu-Jiu, din care fac parte şi „Coloana fără sfârşit” şi „Masa Tăcerii”. Printre lucrările de mare valoare ale artistului mai amintim: „Muza adormită“ (1909), „Pasărea măiastră“ (1910), „Pro­meteu“ (1911) şi „Domnişoara Pogany” (1913).
În 1951, Brâncuși era deja o le­gendă a artei mondiale. Avea 75 de ani, iar operele sale cons­tituiau de multă vreme o valoare imensă. Astfel, el a făcut Academiei Ro­mâne oferta de a-i lăsa moș­tenire 230 de sculpturi și atelierul său din Paris. Statul Român, condus pe atunci de partidul comunist, a refuzat însă să accepte oferta de primire în patrimoniul cultural românesc a ope­relor sale. După ce acesta află răspunsul, este atât de mâhnit și dezamăgit, încât decide să renunţe la ce­tă­ţenia română și cere cetăţenia fran­ceză, pe care o obține în 1952. În aprilie 1956, Brâncuşi, ajuns octogenar, îşi scrie testamentul, conform căruia atelierul său parizian, cu toate capo­doperele sale, revine Muzeului de Artă Mo­dernă din Paris.
Cinci ani mai târziu, în 16 martie 1957, moa­re neconsolat, la Paris, spovedindu-se Arhie­pis­copului Teofil, preot la Biserica Ortodoxă din capitala Franței, pe patul de moarte: „Mor cu sufletul neîmpăcat că voi putrezi în pământ străin, departe de ființa cea mai dragă, mama mea”. A fost înmormântat în Cimitirul Montparnasse.
Lucrările lui Brâncuşi sunt unele dintre cele mai apreciate şi valorizate opere de artă din întreaga lume, fiind, de departe, cele mai bine vândute creaţii ale vreunui artist român din istorie. Sculptura sa „La jeune fille sophisti­quée” a fost vândută pentru 62 de milioane de euro, iar Brâncuşi a devenit astfel al doilea cel mai scump sculptor din lume, după Alberto Giacometti.
În noiembrie 2015, a fost promulgată legea pentru declararea Zilei Brâncuşi ca sărbătoare naţională, stabilită pe 19 februarie.