Camil Petrescu (n.22 aprilie 1894 — d. 14 mai 1957) a fost un romancier, dramaturg, doctor în filozofie, nuvelist și poet. El pune capăt romanului tradițional și rămâne în literatura noastră în special ca inițiator al romanului modern.
S-a născut la București, la 22 aprilie 1894. Este fiul lui Camil și al Anei Cheler. A rămas orfan de ambii părinți și a fost crescut la o doică din mahalaua Moșilor. După gimnaziu, continuă studiile la Colegiul „Sfîntul Sava” și la Liceul „Gheorghe Lazăr” din București. Rezultatele bune la învățătură îl transformă în bursier intern, iar din 1913 urmează cursurile Facultății de Filozofie și Litere de la Universitatea București. Își ia cu brio licența, cu calificativul „Magna cum Laude”, în fața unei comisii prezidată de profesorul de filosofie P.P. Negulescu. Devine mai apoi profesor de liceu la Timișoara. Își ia doctoratul în filosofie cu o teză despre teatru, intitulată „Modalitatea estetică a teatrului”. A publicat un studiu în lucrarea „Istoria filosofiei”, coordonată de N. Bagdasar, legat de un câmp nou, fenomenologia în opera lui Husserl.
Debutează în Revista Facla (1914), cu articolul Femeile și fetele de azi, sub pseudonimul Raul D.
În anul 1915 publică în Cronica, la care cola­borau şi Perpessicus, Demonstene Botez, Horia Botta, Ion Vinea. Acum este momentul căutării de modele, aflându-se temporar în creaţia lui Mi­nulescu şi Arghezi, Însă modelul cel mai destoinic i-a fost Petre Negulescu. De aceea va spune „Profesorul Petre Negulescu a fost gânditorul care influenţează compoziţia mea spirituală „Sprijinit pe viziunea poetică argheziană, dar în acelaşi timp şi pe preceptele antimetafizice ale gândirii lui Petre Negulescu, lui Camil Petrescu i se deschidea acum o perspectivă ademenitoare pentru litere şi filozofie. Mai mult încă decât alţii, orizonturile acestei perspective voieşte să fie aflate în sine. Aşa i se fundamentează convingerea că numai trăirea marilor experienţe capabile să zguduie întreaga fiinţă a scriitorului poate fi generatoare de adevăruri artistice. În acel moment de răscruce a conştiinţei scriitoriceşti în deliberare cu ea însăşi momentul ce urmă a avea un rol semnificativ în procesul formării personalităţii lui.
Între 1916 – 1918 participă ca ofițer la Primul Război Mondial, iar experiența trăită acum se regăsește în romanul „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” (1930). În 1916, e mobilizat și pleacă pe front, unde e rănit. După un stagiu într-un spital militar, ajunge iarăși în prima linie, dar cade prizonier la unguri. În timpul unui bombardament german își pierde auzul la o ureche, iar infirmitatea îl va marca întreaga viață, după cum își notează în Jurnal: „Surzenia m-a epuizat, m-a into­xicat, m-a neurastenizat. Trebuie să fac eforturi ucigătoare pentru lucruri pe care cei normali le fac firesc. Sunt exclus de la toate posibilitățile vieții. Ca să merg pe stradă trebuie să cheltuiesc un ca­pital de energie și de atenție cu care alții pot ceti un volum. Aici unde totul se aranjează «în șoaptă» eu rămîn vecinic absent”. Ambianța războiului va intra, de asemenea, în roman. În 1918 va fi eliberat din lagărul german, revenind la București.
Încă din anul 1920 participă la ședințele Cenaclului Sburătorul condus de Eugen Lovinescu, iar în revista omonimă publică primele poezii. Furtunosul gazetar de stânga, N. D. Cocea e modelul său spi­ritual. Acesta va fi prototipul viitorului său erou Gelu Ruscanu din drama „Jocul ielelor” și a eroului său, Ladima, din romanul Patul lui Procust.
În 1939 este numit directorul Teatrului Național din București, unde va rezista doar 10 luni, iar din 1947 este ales membru al Academiei Române.
Moare la 14 mai 1957, la București. Astfel, masivul roman social închinat lui Nicolae Bălcescu „Un om între oameni” rămâne neterminat. Ion Negoițescu îi va caracteriza sec romanul, drept „o întreprindere jalnică”. Motivul este simplu, Camil Petrescu a îmbrățișat principiile realismului socialist și a devenit unul dintre cântăreții noului regim comunist. A adus contribuții novatoare în poezie, în tehnica romanului și a teatrului românesc.
Camil Petrescu, personalitate multilaterală, s-a manifestat creator în cele mai variate direcții ale culturii. Cu vădite și temeinice aplicații spre filosofie, formația spirituală a scriitorului și-a pus amprenta asupra creației sale literare și asupra întregii literaturi române.

Recomandările redacției