Lecţia de istorie: 22 ianuarie – Ecaterina Szabó, fostă gimnastă româncă de talie mondială

1
205

Ecaterina Szabó este o antrenoare și o gimnastă română de talie mondială, actualmente retrasă din activitatea competițională, multiplu medaliată la Jocurile Olimpice de Vară din 1984 (Los Angeles, SUA).
Ediţia Jocurilor Olimpice de la Los Angeles, din 1984, a fost cea la care România a obţinut cele mai multe medalii. Delegaţia tricoloră s-a situat pe locul doi pe naţiuni, după Statele Unite, cu 20 de medalii de aur, 16 de argint şi 17 de bronz. E drept, competiţia a fost boicotată de aproape toate ţările comuniste, fapt care a făcut mai uşoară calea către medalii la multe discipline.
Cea mai titrată sportivă a Jocurilor de la los Angeles a fost o componentă a lotului român de gimnastică, şi anume Ecaterina Szabó, care a câştigat patru medalii de aur şi una de bronz. În lipsa sportivelor din Uniunea Sovietică, era deja consi­derată favorita competiţiei. A ratat însă titlul de campioană olimpică absolută din cauza unei căderi, la bârnă. S-a revanşat în finalele pe aparate şi a câştigat trei medalii de aur, respectiv la sărituri, sol şi bârnă, la ultimul aparat la egalitate cu Simona Păucă. Totodată, a contribuit hotărâtor la victoria echipei României în concursul pe naţiuni.
Ecaterina Szabó s-a născut la 22 ianuarie 1967, în comuna Zagon, din judeţul Covasna. A început gimnastica la 6 ani. Odată cu primele lecţii de gimnastică a început să înveţe şi limba română, limba ei maternă fiind maghiara. Primii săi antrenori au fost Marta şi Bela Karoly. Ulterior a mai fost pregătită de Adrian Goreac, Adrian Stan şi Maria Cosma, la Centrul Olimpic din Deva. Primul său succes major s-a înregistrat în 1980, la cunoscuta competiţie japoneză Chunichi Cup. Era o medalie de aur, la bârnă. În 1982 câştigă trei medalii de aur la Campionatele Internaţionale ale României, unde se impune la individual compus, paralele şi sol. Un an mai târziu, la Europene, câştigă aurul la paralele şi sol, argintul la sărituri şi bronzul la individual compus. Prima sa participare la Mondiale îi aduce, tot în 1983, aur la sol, argint la sărituri, la paralele şi cu echipa, şi bronz la individual compus.
După Jocurile Olimpice din 1984, cariera spor­tivă a Ecaterinei Szabó a durat încă trei ani, cu rezultate, e drept, mai puţin strălucitoare. După participarea la Campionatele Mondiale din 1987, Kati se retrage din activitatea competițională și se înscrie la Facultatea de Educație Fizică și Sport din București. După terminarea studiilor lucrează ca antrenor la Deva contribuind la pregătirea unor viitoare gimnaste de success: Nadia Hațegan, Andreea Cacovean și campioana mondială la indivi­- dual compus din 1999, Maria Olaru.
În iunie 1991, Kati se căsătorește cu Cristian Tamas, fost membru al echipei de caiac a României și împreună au doi băieți: Lorenzo și Zeno. În 1992 părăsesc România și se stabilesc în Chamalières (Franța), unde Kati este antrenoare la un mic club din localitate.
În 2000 este inclusă în International Gymnastics Hall of Fame

1 COMENTARIU

  1. Frumos faptul că menţineţi vie memoria succeselor olimpice româneşti.
    Totuşi, articolul conţine o inexactiatet. Kati Syabo nu a căzut la barnă. Pur şi simplu, notele lui Mary Lou Retton au fost mai mari, SUA a fost gazda competiţiei, iar Bela Karoly a făcut mult lobbz pentru o victorie americană. In rest, Kati a fost Regina Jocurilor. 4 medalii de aur!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.