Lecţia de istorie: 25 aprilie – Ștefan Augustin Doinaș, un baladist născut în secolul greșit

0
67

Scriitorul Ștefan Augustin Doinaș (nume real Ștefan Popa) s-a născut la 26 aprilie 1922, în locali­tatea Caporal Alexa, județul Arad.
Tatăl său fiind un țăran înstărit îl trimite la Arad să-și facă liceul, unde îi descoperă pe clasicii poeziei românești, în bună parte și datorită profesorului de română Alecu Constantinescu (tatăl dramaturgului Paul Everac). În această perioadă de formare începe să scrie versuri. Tot aici începe să citească și critică literară, lăsându-se cucerit de Perpessicius și Vladimir Streinu. A studiat la Liceul „Moise Nicoară” din Arad, pe care l-a absolvit în 1941.
A absolvit Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din Cluj, în 1948. A făcut parte din Cercul Literar de la Sibiu, fiind unul dintre semnatarii Manifestului Cercului Literar, publicat în ziarul „Viața” (1943).
A debutat cu o poezie în „Jurnalul literar” (1939). A fost redactor Ia revista „Teatrul” (1956-1957), corector la revista „Lumea” (1963-1966); redactor la revista „Secolul 20” (din 1969), devenind, în ultimul deceniu al vieții, directorul revistei, apoi președintele fundației cu același nume, care s-a transformat în „Secolul 21”. Debutul editorial a fost în 1964, cu volumul de poeme „Cartea mareelor”, conform biografiei publicate în „Dicționarul scriitorilor români”, vol. 2, Editura Fundației Culturale Române, 1998, autori M. Zaciu, M. Papahagi, A. Sasu.
În 3 februarie 1955 va fi arestat de securitate „pentru omisiune de denunț” și condamnat la un an de închisoare (n-a fost singurul dintre „cerchiști” care va face pușcărie politică). După eliberare se va căsători cu marea balerină Irinel Liciu, vedeta Operei Române. I se va interzice să publice până în 1963, când sunt amnistiați deținuții politici. George Ivașcu reușește să îl angajeze la revista „Lumea”, apoi, în 1969, se va muta la revista de cultură „Secolul XX”, una dintre cele mai îndrăznețe publicații de sub regimul comunist.
Din volumele de poezii publicate de Ștefan Augustin Doinaș amintim: „Omul cu compasul” (1966), „Seminția lui Laokoon” (1967), „Ipostaze” (1968), „Alter ego” (1970), „Ce mi s-a întîmplat cu două cuvinte” (1972), „Versuri” (1972, 1973), „Cai în ploaie” (1974), „Papirus” (1974). De asemenea, a publicat volume de eseuri și critică literară — „Lampa lui Diogene” (1970), „Poezie și modă poetică” (1972), „Poeți români” (1999), precum și volume de tradu­ceri din opera unor mari scriitori străini — Goethe, Holderlin, Mallarme, Paul Valery.
Cel mai cunoscut poem al său, unul dintre cele mai frumoase scrise vreodată în limba română, este „Mistrețul cu colți de argint”. Ștefan Augustin Doinaș a reușit performanța de a deveni faimos în acele vremuri de tristă amintire datorită „Mistrețului cu colți de argint”, hipnotica baladă pe care n-o învăța nimeni la școală, dar toți o știau pe dinafară. Activitatea sa literară acoperă toate genurile, meritele sale culturale și literare i-au fost recunoscute din plin, poetul devenind academician în anul 1992.
A primit numeroase premii pentru creația sa lite­rară — Premiul „M. Eminescu” al Academiei (1968); Premiul Comitetului de Stat pentru Cultură și Artă (1970), Premiul Uniunii Scriitorilor (1975, 1979), Premiul special al Uniunii Scriitorilor (1982).
A devenit, în 1992, membru al Academiei Române. În 1997, a primit titlul de cetățean de onoare al Aradului, iar în 2001 pe cel de Doctor Honoris Causa al Universității „Aurel Vlaicu” din Arad.
Într-o confesiune publicată în „Revista de istorie și teorie literară” (1985), Doinaș spunea că „scrisul reprezintă în primul rând o etică inflexibilă, apoi o provocare a superiorității din om (fiindcă opera nu admite concesii, ea trebuie ‘asumată total și ridicată la nivelul unei perfecte conștiințe de sine’) și în cele din urmă o înălțare deasupra vicisitudinilor de moment ale contingentului”. Doinaș afirma că poezia „nu se poate naște decât dintr-un spațiu filtrat prin cultură, fiind, prin definiție, arta unui fapt de construcție, poetul însuși nefăcând altceva decât să „traducă” într-un nou limbaj, propriu, ritmul interior al unui text preexistent”.
În apropierea vârstei de 80 de ani, în 2000, a debutat ca prozator, cu volumul „T de la Trezor”.
A murit la 25 mai 2002.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.