Lecţia de istorie: 26 februarie – Victor Hugo – Piatra de hotar a romantismului francez

Născut în 26 februarie 1802, în preajma constituirii Imperiului lui Napoleon Bonaparte, scriitorul a asistat de-a lungul vieții sale la cele mai însemnate evenimente din istoria Franţei, cum ar fi: restaurarea monarhiei, revoluţiile din 1830 şi 1848, proclamarea celei de-a doua Republici şi Comuna din Paris.
S-a făcut remarcat ca un mare talent literar de la o vârstă fragedă, primind la vârsta de 15 ani o distincţie onorantă din partea Academiei Franceze. A învăţat la liceul Louis le Grand din Paris şi, din adolescenţă, a scris poezii şi a tra­dus din opera lui Virgiliu. În 1830 se juca la Paris piesa „Hernani”, avea succes cu „Le roi s’amuse” (1832), care a stat la baza operei Rigoletto, a lui Giuseppe Verdi. Primul roman publicat a fost Han d’Islande (1823). În 1831 a publicat primul roman istoric, „Notre-Dame de Paris” şi libretul pentru opera Esmeralda, bazată pe acest roman. În cele peste şase decenii de activitate literară, Hugo a confirmat această recunoaştere a valorii sale prin opere în care a abordat mai multe genuri, realizând cel mai impresionant tablou al vremii. Deşi a locuit în Franţa, cea mai mare parte a vieţii lui, din 1851 până în 1870, a fost exilat şi a locuit în Belgia, în insulele Jersey şi Guernsey. Victor Hugo era simpatizant al Republicii. Zece ani mai târziu, el a fost exilat pentru curajul de a-l numi pe Napoleon al III-lea „trădător”. În decursul exilului, Hugo a publicat o parte din pamfletele sale cele mai celebre la adresa lui Napoleon al III-lea: „Napoleon cel
mic” şi „Istoria unei crime”. Deşi au fost interzise în Franţa, pamfletele sale au avut o puternică influenţă în ţările învecinate. Hugo a scris în exil şi „Mizerabilii”, probabil cel mai cunoscut roman al său. Victor Hugo s-a impus ca un teoretician al romantismului, definind libertatea literaturii în alegerea temei, în promovarea atitudinilor de revoltă contra tiraniilor şi de solidaritate cu popoarele angajate în lupta pentru libertate, în orientarea către contactul direct cu viaţa. Cu toate că diversitatea operei sale este incontestabilă iar profunzimea ei a stârnit interesul în toate epocile literare, Hugo rămâne în conştiinţa cititorilor săi ca marele autor al „Mizera­bililor”. Apariţia, în 1862, a romanului avea să abolească definitiv vechile formule romaneşti, impresionând prin complexitatea compoziţiei sale, în care se regăsesc elemente de frescă, de foileton, de intrigă socială şi de evocare istorică.
La bătrâneţe, Hugo a devenit o veritabilă
instituţie, întruchiparea vie a artei şi a spiritului naţional francez. S-a întors la Paris după abdicarea lui Napoleon al III-lea. La sosirea sa, pe 5 septembrie 1870, o mulţime uriaşă l-a aşteptat în Gare du Nord. Într-o ţară sfâşiată de război, într-o capitală asediată de inamic, Hugo i-a îndemnat pe francezi la unitate şi rezistenţă.
La 22 mai 1885 se stingea din viaţă poetul, dramaturgul şi marele romancier francez Victor Hugo. La funeraliile sale au luat parte aproape două milioane de oameni care l-au admirat şi care au vrut să-l însoţească pe ultimul drum. A fost înmormântat în Pantheon, la Paris, fiind considerat un adevărat erou al Franţei.