În timpul dictaturii lui Nicolae Ceaușescu ziua sa de naștere era sărbătorită pe 26 ianuarie. În perioada postdecembristă a fost prezentat Registrul stării civile care dovedește că Ceaușescu s-a născut în ziua de 23 ianuarie 1918. Din Revista muzeelor și monumentelor reiese că actul de naștere eliberat de primăria localității se găsea la muzeul din Scornicești încă dinainte de 1989, astfel încât pre­zentarea din perioada postdecembristă nu este o noutate. Data de 26 ianuarie 1918 apare și într-un referat întocmit în perioada interbelică. Familia Ceaușescu a fost o familie de țărani cu 10 copii. La vârsta de 11 ani, după absolvirea școlii primare, Ceaușescu a plecat la București, unde s-a angajat ca ucenic de cizmar. Alexandru Săndulescu, membru activ al PCR, și-a inițiat ucenicul în misiuni conspirative.
În noiembrie 1933 a devenit membru al Uniunii Tineretului Comunist din România, formațiune politică aflată în ilegalitate la acea vreme. A fost arestat prima oară în 1933 pentru agitație comunistă în timpul unei greve. În 1934 a fost atras în Comitetul raional din Negru unde a lucrat până în august când a fost desemnat să muncească în mișcarea antifascistă. A făcut parte din Comitetul Na­țional antifascist și în Comitetul Central al tineretului antifascist. Au urmat încă trei arestări – pentru colectare de semnături în sprijinul eliberării unor muncitori feroviari acuzați de activitate comunistă și pentru alte acțiuni similare, dar a fost pus imediat în libertate.
După eliberarea din arest, Ceaușescu a dispărut pentru o vreme, el povestind în autobiografia sa de după război că a activat în rețelele comuniste din Oltenița și „regionala Prahova” (ceea ce în organizarea interbelică a PCdR însemna județele Prahova și Dâmbovița)
Cert este că în 1936 Ceaușescu era secretar regional al UTC și încerca, împreună cu agitatorul polonez Vladislav (sau Vladimir) Tarnovski, să coaguleze celulele comuniste. În ianuarie 1936 cei doi au vizitat celula comunistă constituită în comuna Ulmi de lângă Târgoviște, încercând să-i atragă pe membrii ei cu funcții mai înalte în ierarhia comunistă. Întâlnirea a fost deconspirată de un informator al Siguranței, Ion Olteanu, iar Ceaușescu a fost din nou arestat împreună cu Tarnovski,
Gheorghe Dumitrache (organizatorul celulei) și alți comuniști. În cursul anchetei și interogatoriilor se­parate, Ceaușescu a rămas singurul care a refuzat să recunoască, împotriva tuturor evidențelor, acti­vitatea subversivă. La sfârșitul lunii grupul a fost transferat la Palatul de Justiție din Brașov, unde a fost judecat. În perioada judecării procesului a fost încadrat în PCdR. Transferat ulterior la Închisoarea Doftana, Ceaușescu i-a întâlnit pe Vasile Luca, Alexandru Moghioroș și apoi pe Gheorghe Gheor­ghiu-Dej, Chivu Stoica și Gheorghe Apostol. Pro­paganda comunistă avea să creeze multiple legende romanțate în jurul detenției la Doftana.
După cel de-Al Doilea Război Mondial, în timp ce controlul sovietic asupra României devenea tot mai pronunțat, Ceaușescu a fost numit secretar al Uniunii Tineretului Comunist – UTC – (1944-1945).
După preluarea puterii de către Partidul Comunist Român, în urma abdicării regelui Mihai I, la 30 decembrie 1947 a fost proclamată Republica
Populară Română și în februarie 1948 a avut loc primul congres al PMR. Ulterior, la 13 mai 1948, Nicolae Ceaușescu a fost numit subsecretar de stat în Ministerul Agriculturii în Guvernul Petru Groza, iar la 18 martie 1950, generalul-maior Ceaușescu a fost numit ministru adjunct la Ministerul Apărării Naționale și Șef al Direcției Superioare Politice a
Armatei. Nicolae Ceaușescu a devenit general în ianuarie 1950, deși nu făcuse armata.
În iulie 2015, România a interzis prin lege „cultul lui Ceaușescu”.

Recomandările redacției