Henric al VIII-lea (născut în 28 iunie 1491 – decedat la 28 ianuarie 1547) a fost rege al Angliei din 21 aprilie 1509 până la moartea sa.
Henric al VIII-lea a fost al doilea monarh al Casei Tudor, succedând tatălui său, Henric al VII-lea. În 1502, după moartea fratelui său Arthur la vârsta de 15 ani, Henric devine Prinț de Wales și moștenitor al tronului.
Cele mai cunoscute două lucruri despre Henric al VIII-lea sunt faptul că a avut şase soţii, dintre care şi-a executat două, şi faptul că a separat biserica Angliei de Papalitate.
Despărţirea de Papalitate
Cea mai surprinzătoare acţiune a regelui Henric al VIII-lea, şi cea care a avut cele mai mari efecte pe durată lungă, a fost ruperea legăturilor cu Roma. În anii 1530, el a anulat jurisdicţia papală şi s-a autodeclarat şef suprem al Bisericii pe pământ. Un act atât de îndrăzneţ precum proclamarea supremaţiei regale în faţa Papei era nemaivăzut în toată Europa.
Fiica lui Henric, Maria, a revenit la legăturile cu Papalitatea în timpul scurtei sale domnii. Dar după moartea ei, în 1558, Elisabeta a conti­nuat politica de respingere a autorităţii papale. De atunci, biserica engleză a rămas independentă, fapt ce a afectat atitudinea şi relaţiile Angliei cu ţările Europei continentale. Nicio altă acţiune a vreunui monarh Tudor nu a influenţat atât de mult istoria ţării.
În anii ’30 mă­năstirile engleze au fost închise, iar practica pelerinajului interzisă.
Regele s-a implicat direct şi în codificarea a ceea ce creştinii ţării sale trebuiau să creadă. Deşi s-a despărţit de Roma, a dizolvat mănăsti­rile şi a interzis pelerinajul, el a respins şi doc­trina luterană. El a autorizat publicarea şi citirea în bi­serică a Bibliei doar în limba engleză. De fapt, biserica anglicană a fost un hibrid între cea catolică şi cea protestantă.
Henric al VIII-lea a fost şi un rege războinic. În 1513, 1523 şi la mijlocul anilor ’40 a lansat invazii în Franţa şi a continuat să pretindă că el e adevăratul rege al Franţei. Ambiţios, el a cheltuit o avere pentru campaniile militare din Scoţia şi Franţa. De asemenea, regele a fost un pasionat constructor. Puţini monarhi au investit atât de mult în palate grandioase şi cabane de vânătoare.
Cele şase soţii
Apoi, mai e şi chestiunea celor şase soţii, cea mai răspândită şi discutată problemă cu privire la Henric al VIII-lea. Mai întâi, Caterina de Aragon, soţia pe care a repudiat-o atunci când s-a îndrăgostit de Anne Boleyn; Anne, mama viitoarei regine Eli­sabeta I, executată trei ani după căsătorie pentru adulter; a treia soţie, Jane Seymour, care moare la scurtă vreme după ce dă naştere singurului fiu al regelui, Edward; Anne de Cleves, în urma unei căsătorii aranjate din motive diplomatice şi anulată cât s-a putut de repede de­oa­rece regele o considera respingătoare din punct de vedere fizic; apoi foarte tănâra Catherine Howard, şi ea executată, tot pentru adulter; şi, în sfârşit, ultima căsătorie, cu Katherine Parr.
În ultimii ani ai vieții, Henric a devenit obez și a trebuit mutat cu ajutorul unei invenții me­canice. Era acoperit cu abcese dureroase și posibil să fi suferit de gută. Obezitatea lui a început în 1536 când a suferit un accident din care s-a ales cu răni la picior. Fără îndoială acestea i-au grăbit moartea la vârsta de 55 de ani.
Henric al VIII-lea a fost un monarh implacabil, devenit – în anii 1530 – un tiran, dar unul care a schimbat definitiv faţa Angliei. A fost înmormântat la Castelul Windsor, lângă cea de-a treia sa soție, Jane Seymour.

Recomandările redacției