Lecţia de istorie: 29 martie – Elena Farago, o amintire a poeziilor din copilărie

0
149

A fost o poetă română care a compus poezii pentru copii. Creaţiile cunoscute sunt „Căţeluşul şchiop”, „Gândăcelul”, „Cloşca”, „Sfatul degetelor” şi „Motanul pedepsit”.
S-a născut pe 29 martie 1878 la Bârlad în familia Francisc și Anastasia Paximade. În anul 1890 a rămas orfană de mamă și a fost nevoită să se ocupe de îngrijirea surorilor mai mici. În 1895 Elena a rămas și fără tată, ceea ce a dus la plecarea ei la București, unde a locuit la un frate mai mare. S-a angajat ca guvernantă la familia lui Ion Luca Caragiale, unde a luat contact cu literatura clasicilor. Tot aici
l-a cunoscut pe Francisc Farago, cel care avea să-i devină soț. Elena Farago a debutat în 1898 cu un reportaj, pe care îl semnează Fatma. În 1902 pu­blică prima poezie în ziarul România muncitoare.
În anul 1906, Elena Farago publică primul său volum de poezii, Versuri, la îndemnul lui Nicolae Iorga, a cărui prietenă și confidentă a fost. Din 1907 se stabilește la Craiova, unde o vor găsi evenimentele sângeroase ale acestui an, iar din cauza afilierii ei la mișcarea țărănească a fost arestată și eliberată numai la intervențiile lui Iorga. În această perioadă l-a adoptat pe fiul său, Mihnea. În 1913 se va naște fiica Elenei, Cocuța.
Elena Farago este laureată de către Academia Română cu Premiul „Adamachi” pentru volumele Șoapte din umbră (1908) și Traduceri libere (1908), iar apoi pentru volumele Șoaptele amurgului, Din traista lui Moș Crăciun, apărute în 1920.
În 1921 este numită director al Fundației „Alexandru și Aristia Aman” din Craiova, fundație pe care o va conduce timp de 30 de ani. Elena Farago a avut contribuții deosebite în ceea ce privește re­gulamentul de organizare și de funcționare al bi­bliotecii, fișarea cărților și ținerea unei evidențe corecte de aranjare a publicațiilor în rafturile biblio­tecilor, de completare a colecțiilor prin achiziții și donații.
Ideea scrisului eliberator pare să i se po­trivească cel mai bine scriitoarei care, până să
devină Elena Farago prin căsătorie, a supravieţuit unui şir lung de vitregii. Rămasă orfană în adolescenţă, după anii petrecuţi în pensioane din Bârlad, a fost mama propriilor surori înainte de a fi poetă. Iar copilăria i-a rămas pentru totdeauna cel mai aproape. A mai fost o protejată amfitrioană în casele unor junimişti precum Gheorghe Pană şi Ion Luca Caragiale. Nici coşmarul bolii veşnice n-a întârziat să apară. Diagnosticul de „anemie profundă”, pus la Brăila cu câţiva ani mai devreme, avea să se confirme toată viaţa. 1897-1898 au fost anii aproprierii de aşa-numita „artă cu tendinţă”, datorată şi orientării unui soţ de rasă, Francisc Farago. Adolescenta care începuse să scrie ca să nu se mai simtă singură, cum ea însăşi a mărturisit, a trecut la epigramele care ironizau şi ridiculizau ce-i displăcea tinerei nerăsfăţate de pension. Pentru debut, a ales pseudonimul Fatma. Cu acest nume a semnat un reportaj în 1899. La numele ei adevărat a recurs mai târziu, pentru a semna poezia „Gândul tradiţiilor” din revista „România muncitoare”. Petrecându-şi primii ani din noul secol la Constanţa, Brăila şi Craiova, datorită misiunilor încredinţate soţului, poeta în devenire publica mai ales sub pseudonim (Fatma, Andaluza sau Ellen). Iar versurile ei erau aşa cum avea să le descrie criticul literar Eugen Lovinescu: „Poeziile d-nei Farago n-au contururi lămurite, simţirea e învăluită şi discretă, cuvintele, deşi sunt simple, au înţelesuri îndepărtate… E un farmec”. Scrisul confesiv şi sensibilitatea simbolistă au creat o poezie duioasă, tânguitoare, captivă în universul intim, ancorată în amintire şi regret, o variaţiune profund feminină pe tema dragostei. Astăzi versurile ei sună vetust: poezie intimistă de sfârşit de secol XIX, tributară unei stilistici lipsite de îndrăzneală şi de varietate. Volumele „Şoapte din umbra” (1908), deţinator al Premiului Academiei Române, „Din taina vechilor răspântii” (1913) şi „Şoaptele amurgului” (1920) au confirmat un „zel liric” din care au ieşit şi mici bijuterii. Azi, ele au nevoie de cineva care să le scuture praful uitării. Poezia „Iubeşte-mi mâinile” a fost ’’resuscitată’’ de formaţia Partaj.
Elena Farago s-a stins din viață în 4 ianuarie 1954 la Craiova, după o lungă suferință.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.