Lecţia de istorie: 3 martie – Ion Iliescu – primul președinte „democrat” al României

Ion Iliescu (născut la data de 3 martie 1930 în Olteniţa), inginer, om politic, preşedinte al României. A debutat de tânăr în activitatea politică în cadrul Partidului Comunist, prim-secretar al UTC, membru în CC al PCR şi în Marea Adunarea Naţio­nală, ministru. Ulterior, a fost exclus din viaţa politică, nefiind de acord cu unele decizii luate în forumul central de partid. Figura sa politică a reapărut în timpul evenimentelor din decembrie 1989. A fost ales preşedinte al CFSN, apoi al CPUN, organisme menite să asigure provizoriu conducerea statului până la formarea instituţiilor rezultate din alegeri. A fost ales de trei ori preşe­dinte al României. Este una dintre cele mai controversate figuri ale vieţii politice după 1989 din cauza numeroaselor convulsii sociale care au marcat tranziţia României spre regimul democratic. Ion Iliescu a urmat primii ani de şcoală primară în oraşul natal, după care a urmat studiile secundare în Bucureşti, la Liceul Industrial-Polizu, Liceul „Spiru Haret” şi Colegiul „Sfântul Sava”. În această perioadă s-a numărat printre fondatorii Uniunii Asociaţiilor Elevilor din România (1948). Ulterior, Iliescu este admis la Institutul Politehnic din Bucureşti (1950) unde studiază hidroenergia şi gospodărirea apelor. În 1951 se căsătoreşte cu Nina Şerbănescu, inginer, cercetător ştiinţific în domeniul coroziunii metalelor, cu care s-a cunoscut în vremea studiilor liceale. Se angajează încă din adolescenţă în activitatea politică. Timp de şase luni, a fost secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist Român, ocupându-se de secţia de Propagandă. După această perioadă, Iliescu devine vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Timiş, între anii 1971 – 1974, şi preşedinte al Consiliului judeţean Iaşi, între anii 1974 – 1979. De asemenea, din 29 noiembrie 1974 este ales membru supleant (permanent din 30 martie 1979) al Consiliului de Stat. Treptat, este îndepărtat din viaţa politică, fiind exclus din forumul central de partid, acuzat de „deviere intelectualistă” deoarece a adoptat o atitudine critică faţă de „revoluţia culturală” a regimului. Este eliberat din funcţia de membru al CC al PCR la 22 noiembrie 1984. Câștigă primele alegeri parlamentare şi prezidenţiale, în conformitate cu noua Constituţie, alegeri ce au avut loc la 27 septembrie 1992. Cu programul „Cred în schimbarea în bine a României”, Ion Iliescu s-a calificat de pe prima poziţie în turul doi de scrutin al alegerilor prezidenţiale din 11 octombrie 1992, unde l-a avut drept oponent pe Emil Constantinescu. Ion Iliescu şi Emil Constantinescu s-au confruntat din nou în turul al doilea de scrutin al alegerilor prezidenţiale din 17 noiembrie 1996. Pe fondul unei stări generale de nemulţumire în rândul populaţiei, PDSR a pierdut alegerile parlamentare în faţa CDR, iar Iliescu a obţinut doar 45,6% în turul doi, insuficient pentru a-şi asigura un nou mandat. În ciuda eşecului, Iliescu este ales preşedinte al PDSR la Conferinţa din 17 ianuarie 1997, din poziţia de senator asumându-şi rolul de lider al opoziţiei. La alegerile parlamentare şi prezidenţiale din 26 noiembrie 2000, Iliescu a candidat din nou pentru cea mai înaltă funcţie în stat. PDSR s-a situat pe primul loc în opţiunea electoratului pentru alegerile parlamentare, iar Ion Iliescu s-a clasat pe primul loc cu 36,35% din voturile valabil exprimate în primul tur al prezidenţialelor. Având sprijinul majorităţii societăţii civile în detrimentul contracandidatului său, Corneliu Vadim Tudor, Iliescu a redevenit preşedinte al României în urma victoriei din turul doi al alegerilor (10 decembrie), când a obţinut 66,82% din totalul voturilor valabil exprimate.