Marți, 30 martie, se împlinesc 32 de ani de la trecerea la Domnul a lui Nicolae Steinhardt, scriitor, critic literar şi doctor în drept constituţional, în fapt o prezenţă fascinantă în mai multe domenii: literar, teologic, etic, critic şi cultural. Evreu la origini, el s-a convertit la religia creştin-ortodoxă în închisoarea de la Jilava şi s-a călugărit la Mănăstirea Rohia după elibe­rarea din detenţie, sub numele de fratele Nicolae. Steinhardt este creatorul unei opere unice în literatura română, „Jurnalul fericirii”, rămasă posterităţii drept „testamentul” său literar.
Nicu – Aurelian Steinhardt s-a născut la 29 iulie 1912, în comuna Pantelimon de lângă Bucureşti,
într-o familie evreiască, tatăl său fiind inginerul şi arhitectul Oscar Steinhardt, director al unei fabrici de mobilă şi cherestea, participat activ la Primul Război Mondial, iar mama sa fiind Antoaneta Steinhardt, care era înrudită cu Sigmund Freud, fondatorul psihanalizei.
A urmat clasele primare în parte acasă, în parte la Şcoala „Clementa”, începând cu anul 1919.
În anul 1934 devine licenţiat în Drept şi Litere al Universităţii din Bucureşti, unde a devenit apoi, în anul 1936, doctor în Drept Constituţional.
În anul 1934, este admis în Baroul de Avocaţi Ilfov, iar între anii 1934-1935, a folosit episodic pseudonimul „Antisthius”, în „Revista burgheză”.
În anul 1939, după revenirea în România, Camil Petrescu îl ajută să obţină un post de redactor la „Revista Fundaţiilor Regale“, însă un an mai târziu este dat afară, împreună cu Vladimir Streinu, pe motivul originii sale evreieşti şi a „purificării etnice” declanşate de regimul Antonescu.
La sfârşitul anului1959, la 31 decembrie, Securitatea îi cere să fie martor al acuzării într-un proces, iar după ce refuză, la 4 ianuarie 1960, este arestat şi condamnat la 12 ani de muncă silnică, 7 ani degradare civică şi confiscarea totală a averii personale, pentru „crimă de uneltire împotriva orânduirii sociale a statu­lui”. La 15 martie 1960, în închisoarea Jilava, în camera 18 de pe secţia a doua, ieromonahul basarabean Mina Dobzeu îl botează în credinţa creştin-ortodoxă .
După eliberarea din detenţie şi după moartea tatălui său, în 1967, Nicolae Steinhardt începe să caute o mănăstire unde să-şi trăiască restul zilelor, însă mai mereu era întâmpinat cu refuzuri, fiindcă stareţii se fereau de un fost deţinut politic.
În anul 1971, scrie prima formă a manuscrisului dactilografiat „Jurnalului fericirii” – una dintre cele mai prolifice opere de introspecţie culturalo-mistică din peisajul literaturii noastre post-moderne – , care îi este confiscat de Securitate în 1972 şi restituit în 1975, la intervenţia Uniunii Scriitorilor (manuscrisul avea însă să fie confiscat din nou în anul 1984 şi depus la Arhivele Statului, secţia secretă). „Jurnalul fericirii” a fost scris în mai multe versiuni, una dintre acestea fiind scoasă pe ascuns din ţară, ajungând în posesia Monicăi Lovinescu şi a lui Virgil Ierunca, la Paris.
La 16 august 1980 este tuns în monahism de către episcopul Iustinian Chira şi de către arhiepiscopul Teofil Herineanu, primind numele de Nicolae. Steinhardt pune în ordine cele peste 25.000 de volume ale bibliotecii Mănăstirii Rohia – una dintre cele mai impresionante colecţii existente vreodată în mănăstirile româneşti.
La începutul lunii martie a anului 1989, angina pectorală de care suferea se agravează, se hotărăşte să meargă la Bucureşti pentru tratament, însă, înainte de îmbarcare, în Autogara Baia Mare, suferă un infarct şi este dus la spitalul din Baia Mare. La doar câteva zile distanţă, la 30 martie 1989, trece la cele veşnice, fiind înmormântat în cimitirul Mănăstirii Rohia, ceremonia înhumării sale fiind supravegheată îndeaproape de către Securitate – el fiind până la final o ameninţare, doar prin prisma influenţei enorme pe care acesta o exercita, deopotrivă, printre oamenii simpli şi intelectuali. După Revoluţie, Editura Polirom decide să pu­blice, în colaborare cu Mănăstirea „Sfânta Ana” Rohia, integrala operei lui Nicolae Steinhardt, iar în cadrul mănăstirii a fost înfiinţată Fundaţia Nicolae Steinhardt.
La 32 de ani de la plecarea sa, chilia sa a rămas neschimbată, straiele sunt aranjate frumos, cerneala şi hârtia se află pe masă, cărţile la care ţinea atât de mult şi fotografiile din viaţa sa, toate au rămas la locul lor, exact aşa cum părintele le-a lăsat…

Recomandările redacției