Lecţia de istorie: 9 februarie – 140 de ani de la moartea marelui scriitor rus Fiodor Dostoievski

Marele scriitor rus Fiodor Mihailovici Dostoievski, cunoscut pentru romanele „Crimă şi pedeapsă”, „Idiotul”, „Fraţii Karamazov” sau „Demonii”, a cărui operă a influenţat decisiv litera­tura, filosofia, psihologia şi teologia secolului XX, s-a născut la 11 noiembrie 1821, la Moscova.
Dostoievski a absolvit Institutul de Inginerie Militară Nikolaiev din Sankt Petersburg, iar după absolvire a lucrat ca inginer proiectant.
În 1840, Dovstoieski participa la un cerc lite­rar ce avea ca scop reformarea socială. Citeau cărţi interzise şi discutau despre schimbare – să scape de cenzură, de exemplu, într-o perioadă în care astfel de idei atrăgeau pedepse crunte. În cele din urmă, au fost prinşi, trimişi într-o închisoare de maximă siguranţă şi condamnaţi la moarte. Chiar înainte de execuţie, un mesager al Ţarului a anunţat că scriitorul nu va fi ucis, ci va fi trimis în Siberia, unde va petrece patru ani de muncă silnică. Anii de detenţie au avut importante consecinţe asupra sănătăţii scriitorului, însă tot în acea perioadă, în plan spiritual, a redescoperit ortodoxismul, componentă care avea să îşi pună amprenta asupra întregii sale opere.
Mintea lui Dostoievski funcţiona mai bine decât a multora, însă organismul lui nu. Acesta suferea de epilepsie. Primele semne de boală au apărut încă din tinereţe, pe când era la şcoala militară, și a început să aibă crize ocazionale de epilepsie. În timpul exilului în Siberia, crizele s-au înrăutăţit, şi deşi voia să se întoarcă în armată după executarea pedepsei, a fost nevoit să renunţe la cariera militară, din cauza stării sale precare de sănătate.
La 25 de ani, în 1846, a publicat „Oameni sărmani”, primul său roman, considerat a fi unul realist socialist, prin care a ilustrat tema dramei omului sărac, pentru care libertatea interioară, individualitatea şi respectul de sine se anulează ca urmare a numeroaselor constrângeri sociale.
După ce s-a căsătorit cu Maria Dmitrievna Isaeva, în 1859, s-a întors la Sankt Petersburg, unde a scos o serie de gazete literare alături de fratele său, dar fără să aibă mare succes. După 1864, an în care a murit soţia sa, scriitorul a suferit o perioadă de depresie accentuată, începând să participe la jocuri de noroc de pe urma cărora avea să acumuleze şi datorii uriaşe.
A urmat o perioadă de călătorii în Occident, iar în 1867 s-a căsătorit cu Anna Snitkina, o stenografă de doar 20 de ani.
În 1866 a publicat celebrul roman „Crimă şi pedeapsă”. Trei ani mai târziu, în 1869, i-a apărut un alt roman de renume mondial, „Idiotul“, care îl are în centru pe prinţul Lev Nikolaevici Mîşkin, un personaj considerat mai puţin obişnuit de către celelalte, din cauza sincerităţii şi a bunătăţii lui exagerate şi numit „idiot” din cauza bolii de care suferea, epilepsia.
În 1872, i-a apărut un alt roman celebru, diferit prin tematică de ceea ce Dostoievski a scris până atunci. „Demonii” este un roman politic care vorbeşte despre ideile ideologilor de stânga din Rusia acelor vremuri şi pe care scriitorul le consideră demonice.
„Fraţii Karamazov”, următorul său roman, considerat de Sigmund Freud, „cel mai impozant roman scris vreodată”, şi totodată cartea de căpătâi a lui Dostoievski, a fost publicat în 1880. Romanul, cu o puternică încărcătură religioasă, este un tablou complex al epocii în care trăia filosoful, ilustrând teme precum ispăşirea păcatelor prin suferinţă, lupta eternă dintre bine şi rău, valoarea supremă a libertăţii individuale etc.
Dostoievski a murit la 59 de ani, în data de 9 februarie 1881 şi a fost înmormântat în cimi­tirul Tihvin, Sankt Petersburg, lângă mormintele unor poeți pe care i-a iubit: Nikolai Karamzin și Vasili Jukovski.