Principesa Ana de Bourbon-Parma (cunoscută şi sub apelativul Regina Ana, prenume complet Anne Antoinette Françoise Charlotte Zita Marguerite), a fost soţia regelui Mihai I al României şi fiica prinţului René de Bourbon-Parma şi a prinţesei Margaret a Danemarcei. A fost strănepoata regilor Christian al IX-lea al Danemarcei (pe linie maternă) şi Miguel I al Portugaliei (pe linie paternă) şi nepoata de soră a împărătesei Zita de Bourbon-Parma.
Principesa Ana, cetăţean francez naturalizat, a participat la cel de-al Doilea Război Mondial. L-a cunoscut pe regele Mihai al României la nunta principesei Elisabeta a Marii Britanii, în noiembrie 1947, cei doi logodindu-se înainte de întoarcerea regelui în România. Guvernul Groza nu şi-a dat acordul pentru căsătorie. Mai mult, l-a forţat pe regele Mihai să abdice la 30 decembrie 1947. Cuplul s-a căsătorit în cursul anului următor, în ciuda opreliştilor de natură religioasă. În cercurile monarhiste şi în cadrul familiei regale a României, Ana de Bourbon-Parma a fost cunoscută sub titlul Regina Ana (cu calificativul Majestatea Sa).
Regina Ana a României s-a născut în 18 septembrie 1923, la Paris în arondismentul al 16-lea, fiind singura fiică a prinţului René de Bourbon-Parma şi a prinţesei Margareta a Danermarcei, primind astfel titlul de principesă de Bourbon-Parma. Aceasta şi-a petrecut copilăria împreună cu familia, respectiv cei trei fraţi Jacques, Michel şi André în Franţa. În 1939 şi-a însoţit familia, care fugea din calea naziştilor, în Spania, Portugalia, apoi în Statele Unite. La New York a urmat cursurile şcolii de artă Parson’s School of Design în perioada 1940-1943 şi a lucrat în acelaşi timp ca vânzătoare într-un magazin. Din 1943 până la sfârşitul războiului a participat, înrolându-se voluntar alături de Forţele Franceze Libere (trupele sub comanda generalului Charles de Gaulle), la campaniile din Algeria, Maroc, Italia, Luxemburg şi Germania unde a fost şofer pe ambulanţă şi infirmieră, pentru acestea primind „Crucea de Război” a Franţei
Principesa Ana de Bourbon-Parma nu a parti­cipat în noiembrie 1947 la nunta principesei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, dar în acele zile vărul său primar, Jean de Luxemburg, oferea un dineu la ambasada Luxemburgului de la Londra. Acolo s-a cunoscut cu Regele Mihai I, moment despre care îşi aminteşte ca fiind stânjenitor, din cauza unei gafe protocolare: „Am văzut-o pe regina Elena, pe ducesa de Aosta, pe sora ei şi pe mama, iar de vorbă cu ele, în picioare, era un tânăr în uniformă, regele Mihai al României… Cum nu ieşisem de multă vreme din armată, în loc să fac o reverenţă, am luat poziţie de drepţi şi l-am salutat lovind călcâiele, ca un soldat! M-am simţit atât de umilită de mine însămi, încât am ieşit imediat“. Cu acest prilej s-a petrecut, la Londra, logodna sa cu regele Mihai I, însă la 30 decembrie 1947 a survenit abdicarea forţată a acestuia.
Căsătoria Principesei Ana de Bourbon-Parma cu Regele Mihai a avut loc în exil, în iunie 1948, la Atena. Fiind de religie catolică, Principesa Ana avea nevoie de o dispensă papală pentru a se căsători cu regele României, care era creştin-ortodox.
S-a stins din viaţă la ora 13.45 la Spitalul Morges din Elveţia la data de 1 august 2016 şi a fost înmormântată în noua catedrală arhiepiscopală şi regală din Curtea de Argeş la data de 13 august 2016. În memoria ei, Guvernul României a decretat ziua de sâmbătă, 13 august, zi de doliu naţional.13 august 2016 a fost decretată şi în Republica Moldova zi de doliu naţional de către preşedintele Nicolae Timofti. La funeraliile Majestăţii Sale au luat parte reprezentanţi ai Guvernului României,în frunte cu premierul Dacian Cioloş, reprezentanţi ai bisericilor catolice şi ortodoxe române, membri ai corpului diplomatic şi reprezentanţi ai familiilor Imperiale ale Rusiei, Austriei şi Germaniei, ai familiilor regale ale Olandei, Belgiei, de Luxemburg, de Baden, de Württemberg şi de Bourbon-Parma, precum şi ai familiilor Princiare de Ligne, de Hohenberg şi de Schaumburg-Lippe.

Recomandările redacției