Lecţia de istorie – Andrei Mureșanu, poet și revoluționar

Andrei Mureșanu, scris și Mureșianu a fost un poet și revoluționar român din Transilvania. Născut în familia unui mic întreprinzător, a studiat filozofia și teologia Greco-Catolică la Blaj, lucrând apoi ca profesor la Brașov, începând cu 1838. A început să publice poezie în revista Foaie pentru minte, inimă și literatură. S-a numărat între conducătorii Re­voluției din 1848, ca membru în delegația Brașovului la Adunarea de la Blaj, în mai 1848. Poemul său Un răsunet, scris la Brașov pe melodia anonimă a unui vechi imn religios (Din sânul maicii mele), poem denumit ulterior Deșteaptă-te, române!, a devenit imn revoluționar – fiind numit de Nicolae
Bălcescu „Marseilleza românilor”. În 1990 Deș­teaptă-te, române! a devenit imnul de stat al României. După Revoluția de la 1848 Mureșanu a muncit ca traducător la Sibiu și a publicat în revista Telegraful Român, operele sale având tentă patriotică și de protest social. În 1862 poeziile sale au fost adunate într-un volum. Având sănătatea precară, a murit în 1863 la Brașov.
Andrei Mureșanu s-a născut în 16 noiembrie 1816 în orașul Bistrița în familia unui arendaș. Tatăl, Teodor, ținea în arendă, la Bistrița, o moară de argăsit scoarță, care abia asigura existența fami­liei relativ numeroase: soția și trei copii. Casa în care locuiau era compusă dintr-o singură chilie ceva mai largă, și o tindă. Câțiva ani după nașterea lui Andrei Mureșanu, tatăl său a murit strivit de un car de argăseală. Întreaga greutate a întreținerii celor trei copii mici rămâne în seama mamei. Primele cunoș­tințe de școală le primește de la un bătrân grănicer, Dănilă Doboș, din Valea-Rodnei.
În anul 1825 a fost primit ca elev la școala normală săsească din Bistrița, iar peste câțiva ani a trecut la liceul piariștilor, din același oraș, făcându-se remarcat printre elevii cei mai buni. În 1832 s-a mutat la Blaj, unde a fost ajutat de profesorul Nicolae Marin și unde a studiat doi ani filosofia, apoi teologia la Academia Greco-Catolică din Blaj.
Mediul cultural al Blajului, unde, pe lângă spectacolele stângace date de diletanți, un Timotei Cipariu, de pildă, scria versuri (Egloga, scrisă la 1832 și reprezentată la un spectacol în anul următor), va înrâuri pe fiul morarului din Bistrița, stimulându-l pe calea lecturii și a scrisului. În anul 1838 Mureșanu s-a stabilit la Brașov, ca institutor la școala română condusă de Bariț. Peste doi ani, în 1840, trece ca profesor la gimnaziul românesc, în care ca­litate funcționează până în anul 1849. Paralel a început să colaboreze la gazetele lui Bariț, Foaie pentru minte… și Gazeta de Transilvania, cu poezii și articole. În acest timp are prilej să cunoască o seamă de poeți din Principate, pe Grigore Alexandrescu, Ion Heliade-Rădulescu, Cezar Bolliac, mai târziu pe Dimitrie Bolintineanu și Vasile Alecsandri, care obișnuiau să vină vara la băi la Vâlcele, nu departe de Brașov. Acest contact cu poeți deja consacrați va stimula începuturile literare ale bardului ardelean și va influența în mod vizibil creația sa poetică.
Poetul continuă să scrie poezii patriotice, cu ca­racter social protestatar. În ultimii ani ai vieții a tradus Nopțile lui Young, precum și o buna parte a Analelor lui Tacit. Cu ani în urmă scrisese și o gramatică românească în limba germană. Manuscrisele acestor lucrări nepublicate nu s-au păstrat. La 1861 e pensionat, dar pensia dată de guvernul cezaro-crăiesc al Transilvaniei nu-i ajunge să-și întrețină familia. La 1862 își tipărește în volum poeziile. Volumul cuprindea cea mai mare parte a poeziilor originale publicate de autor în presă, precum și o parte din traduceri. Vânzarea cărții i-ar fi adus, pe lângă o reconfortare morală, o oarecare înviorare în bugetul fami­liei. Dar cărțile se vând greu. Iacob Mureșanu face apeluri insistente către publicul român, în Gazeta Transilvaniei, de a-l ajuta pe poetul aflat în mizerie și bolnav, cumpărându-i poeziile. Societatea „Astra” îi acordă lui Mureșanu un premiu de 50 de galbeni.
După un an, în noaptea de 11 spre 12 octombrie 1863, poetul a decedat la Brașov, în sărăcie, „în urma unui morb nervos îndelungat”, cum se menționa în anunțul mortuar publicat în Gazeta Transilvaniei, lăsând în urmă un băiat, pe nume Gheorghe, elev în clasa a VII-a la gimnaziu, o fetiță de 11 luni, Eleonora, și pe soția sa Suzana. Înmormântarea sa a pricinuit un protest al enoriașilor Bisericii „Sf. Treime” de pe Tocile, pe motiv că în cimitirul parohial ortodox
nu și-ar avea locul un credincios unit.