Lecţia de istorie – Antonio Banderas, cel talentat la toate

0
165

José Antonio Domínguez Banderas, cunoscut mai bine după numele Antonio Banderas, s-a născut în data de 10 august 1960, în Malaga, Spania. Acesta este actor, regizor, producător, dansator și cântăreț spaniol. Banderas a jucat în filme foarte cunoscute, precum Asasini, Evita, Interviu cu un vampir, Philadelphia, Masca lui Zorro și seria Shrek.
Banderas este fiul unei profesoare și al unui polițist din Garda Civilă. Nu a fost singurul copil, acesta având un frate, pe nume Francisco. Banderas a fost crescut în religia romano-catolică, dar în prezent nu mai este adeptul acestei religii. Visul lui a fost de a deveni fotbalist profesionist, însă, o ruptură de picior i-a schimbat toate planurile, la doar 14 ani. Atunci, Banderas a început să călătorească mult în Madrid, pentru a-și începe cariera de actor.
Cariera sa de actor a început la vârsta de 19 ani, pe când lucra într-un mic teatru din perioada Movida. A câștigat notorietate printr-o serie de filme al căror regizor a fost Pedro Almodóvar, între anii 1982 și 1990. Printre acestea se numără Laberinto de pasiones (1982), Matador (1986), La ley del deseo (1987), Mujeres al borde de un ataque de nervios (1988), și ¡Átame! (1989). Rolul prin care a devenit celebru este însă personajul „Ricky” din ¡Átame! (cu numele englezesc: Tie Me Up! Tie Me Down!), care a avut un mic succes și în Statele Unite.
Interpretarea vocală a personajului Motanul Încălțat din Shrek 2 și Shrek al treilea l-a făcut cunoscut în circuitul rolurilor pentru filme de familie. În 2006, a jucat în Take the Lead, un film despre liceeni în care interpretează rolul unui instructor de dans. Tot în acel, pe 14 octombrie, an a primit și premiul „Gabi” al L.A. Latino International Film Festival pentru întreaga carieră. A fost gazda celui de-al 600 episod din Saturday Night Live (din sezonul 31). Invitatul din industria muzicii a fost Mary J. Blige. A interpretat și vocea unei albine generată pe calculator care poate fi văzută în Statele Unite în reclama pentru Nasonex, un medicament contra alergiilor, și în campania comercială de Crăciun a companiei Marks & Spencer, un comerciant din Marea Britanie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.