Lecţia de istorie – Atentatele teroriste din 11 septembrie

0
509

În dimineaţa zilei de 11 septembrie 2001, nouăsprezece terorişti au deturnat patru avioane comerciale care se deplasau către San Francisco şi Los Angeles de la Boston, Newark, şi Washington, D.C. (Aeroportul Internaţional Dulles Washington). La 8:46 a.m., zborul American Airlines numărul 11 s-a prăbuşit în Turnul de Nord al World Trade Center, urmat de zborul United Airlines numărul 175 care a lovit Turnul de Sud la ora 9:03 a.m. Un alt grup de terorişti a condus zborul American Airlines numărul 77 în Pentagon la ora 9:37 a.m. Un al patrulea zbor, zborul United Airlines numărul 93, a cărui ţintă finală se presupune a fi fost fie Capitoliul Statelor Unite fie Casa Albă, s-a prăbuşit lângă localitatea Shanksville, Pennsylvania la 10:03 a.m, după ce pasagerii de la bord au intrat în luptă cu teroriştii
Atentatele de la 11 septembrie au fost o serie de atacuri sinucigaşe coordonate de Al-Qaeda împotriva Statelor Unite care au avut loc la 11 septembrie 2001. În dimineaţa acelei zile, 19 terorişti Al-Qaeda au deturnat patru avioane comerciale de pasageri. Teroriştii au preluat controlul avioanelor, prăbuşind două dintre ele în Turnurile Gemene ale World Trade Center din New York, omorând toate persoanele de la bord şi mulţi alţi oameni care lucrau în clădiri. Ambele clădiri s-au prăbuşit în decurs de două ore, distrugând şi avariind şi alte clădiri din jur. Teroriştii au prăbuşit un al treilea avion în clădirea Pentagon din Arlington, Virginia, lângă Washington, D.C. Al patrulea avion s-a prăbuşit pe o câmpie de lângă Shanksville în zona rurală a statului Pennsylvania, după ce unii dintre pasageri şi membrii echipajului au încercat să recâştige controlul avionului, pe care teroriştii îl îndreptaseră spre Washington, D.C. Nu au existat supravieţuitori ai zborurilor.
În total, în urma atacurilor au murit 2.993 de oameni, inclusiv teroriştii. Majoritatea covârşitoare ale celor morţi erau civili, inclusiv cetăţeni din 90 de ţări. În plus, moartea de cancer pulmonar a cel puţin a unei persoane a fost consi­derată de un medic legist a fi cauzată de expunerea la praful ridicat în urma prăbuşirii World Trade Center. Unele burse americane de acţiuni au rămas închise în toată săptămâna ata­curilor, şi au anunţat pierderi enorme după redeschidere, mai ales în industriile transporturilor aeriene şi de asigurări. Distrugerea spaţiilor de birouri în valoare de miliarde de dolari a cauzat pagube serioase economiei districtului Lower Manhattan. Statele Unite au răspuns la aceste
atacuri lansând un „Război împotriva terorismului”, invadând Afganistanul pentru a înlătura de la putere regimul dictatorial al Talibanilor, care adăpostea terorişti al-Qaeda, şi adoptând legea USA PATRIOT Act. Multe alte ţări şi-au întărit şi ele le­gislaţia antiteroristă şi au extins puterile forţelor de aplicare a legii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.