Dimitrie Țichindeal a fost un preot, cărturar, fabulist, traducător și militant român pentru emanciparea românilor din Banat. Literar, Țichindeal s-a ocupat de traducerea de texte din limba sârbă în română pentru a promova educarea și emanciparea maselor românești.
Traduce mai ales lucrările marelui iluminist sârb Dositei Obradovici. Traduce și adaptează inclusiv unele fabule de mare circulație, pe care le-a publicat mai târziu, modificate ușor, ca fiind creații proprii. De aceea au o valoare nu atât literară, cât simbolică, fiind adaptate de la viața și obiceiurile sârbilor la realitatea românească.
S-a născut în familia preotului Zaharia și a urmat studiile la școlile sârbești din satul natal și din Timi­șoara, acolo unde s-a familiriazat cu limba sârbă și germană. Odată terminate studiile, devine învățator la Belinț (1794), iar mai apoi la Beregsău și mai apoi inspector școlar: de la Cr. Direcție pentru vizitația școalelor rânduit. În anul 1801 urmează cursurile clericale la Timișoara, avându-i profesori pe Pavel Kenghelaț și Mihail Roșu-Martinovic.
După ce termină, în 1802, seminarul teologic din Timișoara se întoarce în satul natal și devine învățător, apoi preot. În 1802 a tipărit la Buda o traducere din limba sârbă după Dositei Obradovici: Sfaturile înțelegerii celei sănătoase prin bine înțeleptul Dositei Obradovici întocmite iară acum întăia dată întoarse despre limba sârbească și întru acest chip în limba daco-românească așezate, iar în anul 1808 publică alte două traduceri — Adunare de lucruri moralicești de folos și spre veselie, prin Dositei Obradovici întocmită, iară acum în limba daco-românească traduse și Epitomul sau scurte arătări pentru sfânta biserică, pentru veșmintele ei și pentru dumnezeiasca Liturghie care se săvârșește într-însa, așișderea și pentru preotul și slujitorul lui Dumneze.
În 1805 participă la campania împotriva lui Napoleon în calitate de confesor militar.
La 29 iunie 1807, din calitatea de preot paroh al Becicherecului-Mic, împreună cu protopopul Ștefan Atanasievici al Lugojului, protopopul Gheorghe Petrovici din Belinț și preotul Petru Popovici din Bocșa îi prezintă o petiție împăratului Francisc I, în numele tuturor românilor din Banatul-Timișan prin care susțineau drepturile românilor și stăruie pentru cultura națională românească, izgonită prin stăpânirea excluzivă a clerului sârb patronat de Mitropolia de la Carloviț, argumentând vechimea
elementului românesc prin vechimea elementului romanic și susținea numirea unui director român peste școlile românești din Banat în locul răposatului director Dimitrie Ștefanovici.
Petiția a fost probabil înmânată personal împăratului cu ocazia vizitei acestuia la Timișoara în anul 1807.
Înființându-se în noiembrie 1812, la Arad, o shoală preparandă sau pedagoghicească a nației românești, Ţichindeal a fost numit profesor de învățătura legii sau catihetă.
În toamna anului 1813 episcopul greco-catolic Samuil Vulcan de la Oradea a trimis profesorilor Preparandiei arădene un concept de petiție prin care românii ortodocși din Eparhia Aradului să solicite împăratului numirea unui episcop român după moartea episcopului Pavel Avramovici. Țichindeal a făcut greșeala de a arăta această petiție unui ase­sor comitatens de la Arad, astfel mitropolitul a aflat de existența ei și a făcut tot posibilul să o împiedice. În primăvara anului 1814, Țichindeal a înmânat personal petiția Supplex Libellus Valachorum diocesis Aradiensis Francesco I-o collata mense iulii 1814 împăratului. În 1814 îi apare la Buda Filosoficești și politicești prin fabule moralnice învățături. Acum întâia oară culese și într-acest chip pe limbă românească întocmite… — o traducere după același luminat sârb, Dositei Obradovici.
Se retrage în satul său natal, iar în toamna anului 1817 se îmbolnăvește grav. La 20 ianuarie 1818 se stinge din viață la vârsta de numai 43 de ani, într-un spital din Timișoara. Este îngropat în satul său natal, Becicherecu Mic, conform dorinței sale.

Recomandările redacției