Regina a urcat pe tron la 6 februarie 1952. Este cel mai longeviv monarh în viaţă din lume, iar în istoria Marii Britanii are cea mai lungă domnie, depăşind-o pe Regina Victoria la 9 septembrie 2015. A domnit mai mult decât cei patru precursori ai ei la un loc (Eduard al VII-lea, George al V-lea,
Eduard al VIII-lea şi George al VI-lea).
Elisabeta s-a născut în Londra ca prim copil al Ducelui şi Ducesei de York, mai târziu cunoscuţi ca Regele George al VI-lea şi Regina Elisabeta, ea a fost educată în privat acasă. Tatăl ei a urcat la tron după ce fratele său, Edward al VIII-lea a abdicat în anul 1936, Elisabeta devenind urmaşă la tron. Ea a început să preia obligaţiile publice în cursul celui de-Al Doilea Război Mondial, servind în Serviciul Teritorial Auxiliar. În 1947, ea s-a căsătorit cu Prinţul Filip, Duce de Edinburgh, un fost prinţ al Greciei şi a Danemarcei, cu care are 4 copii: Charles, Prinţ de Wales; Anne, Prinţesă Regală; Andrew, Duce de York şi Edward, Conte de Wessex.
Încoronarea oficială a avut loc la Westminster Abbey la 2 iunie 1953, iar ceremonia solemnă a fost condusă de Geoffrey Fisher, arhiepiscop de Canterbury. La ceremonie au fost prezenţi repre­zentanţii nobilimii britanice, alături de publicul larg, reprezentanţi străini şi ai Commonwealth-ului.
Toţi cei prezenţi au asistat la întreaga procesiune în ciuda ploii torenţiale. Ceremonia a fost transmisă la radio în întreaga lume şi, pentru prima oară, la cererea reginei, a fost prezentă şi televi­ziunea.
Regina a sărbătorit Jubileul de Diamant în 2012, marcând 60 de ani de domnie, ea devenind şeful de stat britanic cel mai longeviv (depăşindu-l pe Richard Cromwell) la 29 ianuarie 2012, la vârsta de 85 de ani. De asemenea, la 9 septembrie 2015, la vârsta de 89 de ani, a devenit monarhul britanic cu cea mai lungă domnie (depăşind-o pe regina Victoria, care a domnit 63 de ani şi 216 zile).
Regina Elisabeta a deschis Jocurile Olimpice de vară de la Londra la 27 iulie 2012 şi pe cele para­limpice la 29 august. Tatăl ei, George al VI-lea, a deschis Jocurile Olimpice de la Londra din 1948, iar străbunicul ei, Eduard al VII-lea, pe cele de la Londra din 1908. De asemenea, Elisabeta a mai des­chis Jocurile Olimpice de la Montréal din 1976, iar Prinţul Filip pe cele de la Melbourne din 1956.
La 6 februarie 2017, ea a devenit primul monarh britanic care a celebrat Jubileu de Safir. Prinţul Filip s-a retras din îndatoririle oficiale ca soţ al reginei în august 2017.
Regina nu intenţionează să abdice, totuşi este de aşteptat ca Prinţul Charles să-şi asume mai mult din volumul de muncă, în timp ce Elisabeta, care a sărbătorit 91 de ani în 2017, îndeplineşte mai puţine angajamente publice.

Recomandările redacției