Lecţia de istorie – Elisabeta I a Angliei

0
118

Elisabeta s-a născut în Palatul Greenwich în 7 septembrie 1533 și a primit numele bunicilor ei Elisabeta de York și Elisabeta Howard. A fost singura fiică a lui Henric al VIII-lea al Angliei și a celei de-a doua soții Anne Boleyn. La naștere Elisabeta era moștenitoarea prezumtivă a tronului. Sora ei vitregă, Maria își pierduse dreptul la succesiune fiind declarată ilegitimă, după ce tatăl ei Henric a anulat căsătoria cu mama ei Caterina de Aragon, pentru a se căsătorii cu Anne Boleyn.
Elisabeta I a fost regină a Angliei și regină a Irlandei din 17 noiembrie 1558 până la moartea sa. A fost fiica lui Henric al VIII-lea al Angliei și a lui Anne Boleyn care a fost executată la nici trei ani de la nașterea Elisabetei. Elisabeta I a fost al cincilea și ultimul monarh al casei Tudor (primii fiind Henric al VII-lea, Henric al VIII-lea, fratele său vitreg Eduard al VI-lea, verișoara sa Jane Grey și sora sa vitregă, Maria I). Fratele său vitreg Eduard a domnit până la moartea sa în 1553 când a lăsat-o moștenitoare pe Lady Jane Grey, încălcând Actul de succesiune a lui Henric al VIII-lea. Dar voința lui Eduard este ignorată, Jane Grey este executată și îi urmează Maria I, sora vitregă a Elisabetei. Cinci ani mai târziu Elisabeta devine regină la douăzeci și cinci de ani și jură „că îi va purta de grijă până la moarte”.
Elisabeta, este una dintre cele mai cunoscute figuri ale istoriei. Este cunoscută drept Gloriana sau Regina Fecioară. S-a dedicat în întregime țării sale și i-a adus aproape jumătate de veac de stabilitate. Moștenind carisma na­turală a tatălui său, controversatul Henric al VIII-lea, Elisabeta I s-a dovedit a fi un mare lider, iar momentul ei de glorie a venit în anul 1588, când englezii au înfrânt Armada Spaniolă. De la ea a rămas denumirea uneia dintre cele mai înfloritoare epoci din istoria Angliei:era elisabetană.
Domnia reginei Elisabeta este denumită Era Elisabetană sau Epoca de Aur, fiind marcată de sporirea puterii Angliei pe plan mondial. A fost și o perioadă de extraordinară înflorire artistică și culturală: dramaturgii William Shakespeare, Christopher Marlowe și Ben Jonson sunt câțiva din dramaturgii care au trăit în timpul domniei sale.
Regina Elisabeta a fost foarte pretențioasă cu privire la aspectul său, dar ritualul îmbrăcării reginei a devenit din ce în ce mai elaborat odată cu înaintarea sa în vârstă. Elisabeta a purtat mereu peruci roșcate:în tinerețe, pentru că se potriveau cu nuanța părului ei, apoi pentru a-și ascunde firele albe. În același timp, a început să folosească din ce în ce mai mult machiaj, pentru a-și ascunde vârsta. Fața, gâtul și mâinile îi erau acoperite cu o vopsea albicioasă, buzele-i erau colorate cu o pastă roșie, iar ochii, scoși în evidență cu un creion kohl. În mod paradoxal, aceste cosmetice nu au făcut altceva decât să îmbătrânească mai repede tenul reginei.
Elisabeta I este monarhul britanic cel mai des reprezentat în filme și seriale. Primul film despre viața ei datează încă de la începuturile cinematografiei, din anul 1912, iar de atunci au mai fost realizate nenumărate filme despre viața ei. Cel mai recent datează din anul 2007, când regina a fost interpretată de actrița Cate Blanchett, rol pentru care a primit și o nominalizare la Oscar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.