Lecţia de istorie – Gheorghe (Zizi) Cantacuzino

Gheorghe Cantacuzino-Grănicerul a fost un moșier, general și politician român de extremă dreaptă, președintele oficial al partidului fascist-legionar Totul pentru Țară, o continuare a partidului Garda de Fier dizolvat în 1933, și membru al Sena­tului legionar.
Zizi Cantacuzino s-a născut la Paris ca fiu al inginerului I. G. Cantacuzino, descendent al domnitorului Șerban Cantacuzino. A studiat la liceul român din Fontenay-aux-Roses (până în 1881) și la Liceul „Sfântul Gheorghe” (în Franța). În 1883 a intrat la Școala militară din Craiova, iar începând cu 1890 la Școala de infanterie din București
În 1892 era sublocotenent de vânători. În 1910 a fost avansat la gradul de maior și numit șef de cabinet al ministrului de război, Nicolae Filipescu. A participat la campania din 1913 și a fost avansat la gradul de locotenent-colonel în 1914.
La începutul Primului Război Mondial a fost comandant al Regimentului I de grăniceri de la Predeal (de unde și porecla de „Grănicerul”), cu care a ocupat orașul Brașov, una din primele victorii de la începutul războiului. În timpul retragerii trupelor române în fața ofensivei trupelor Puterilor Centrale a participat la luptele de pe Valea Prahovei, din Trecătoarea Rucăr-Bran și apoi pe frontul din Munții Argeșului până la Olt. Rănit de un obuz, Cantacuzino a revenit la comanda regimentului după refacere. A fost înaintat la gradul de colonel și, ulterior, la cel de general. A fost decorat cu Ordinul „Mihai Viteazul”, clasa III, pentru modul cum a condus Brigada de Grăniceri în campania anului 1916. „Pentru bravura și vrednicia arătată pe câmpul de luptă din Carpați.” Înalt Decret no. 2990 din 1 octombrie 1916.
În 1917 a comandat Brigada de grăniceri de la Târgu Ocna și a participat, sub comanda generalului Averescu, la luptele de pe Valea Oituzului asigurând stabilizarea frontului în această regiune. După armistițiu această brigadă de grăniceri a fost deplasată la Iași. În decembrie 1918, după semnarea Păcii de la București, a demisionat din armată considerând că tratatul este incompatibil cu onoarea de soldat. A fost trecut în rezervă cu gradul de general. În 1915 și-a vândut una din moșiile din Vâlcea pentru a cumpăra 15 mitraliere moderne cu care a înzestrat regimentul.
Generalul francez Berthelot, șeful Misiunii mi­litare franceze în timpul Primului Război Mondial, îl caracteriza pe Gheorghe Cantacuzino astfel: „Este un om pe care trebuie să-l închizi în timp de pace și să-l eliberezi în timp de război.” În schimb, politicianul Constantin Argetoianu l-a caracterizat caustic: „Bietul Zizi a fost toată viața lui un caraghios și așa va muri, dar nu pe front ci în patul lui.”
Gheorghe Cantacuzino fost numit administrator al spitalelor civile și a fost ales deputat de Vâlcea din partea Partidului Poporului condus de Mareșalul Averescu (1920) și, ulterior, deputat de Tulcea din partea Partidului Conservator-Progresist (1922 și 1926).[6] În anul 1930 se înrolează în Mișcarea Legionară și devine membru al Consiliului Politic al Gărzii de Fier. A fost judecat și achitat în 1934, alături de toată conducerea acesteia, în procesul asa­sinării lui I. G. Duca.
La 10 decembrie 1934 Corneliu Zelea Codreanu îl numește președinte al partidului națio­nalist Totul pentru Țară, urmașul Gărzii de Fier, după scoaterea în afara legii a acesteia din urmă, conducătorul de fapt fiind Codreanu însuși. Zizi Cantacuzino a condus grupul de legionari care, în 1936, au plecat să lupte în Războiul Civil Spaniol de partea armatei franchiste. După o scurtă ședere în Spania a revenit în același an în România, pe front rămânând doar restul grupului. Gheorghe Cantacuzino a fost căsătorit cu Elena Kalinderu și a fost proprietar al imobilului din str. Imprimeriei nr. 3 (ulterior str. Gutenberg).
În 9 octombrie 1937 a cedat o porțiune din teren pentru construirea sediului partidului Totul pentru Țară, clădire construită prin munca voluntară a legionarilor și cunoscută sub numele de „Casa Verde”. Casa sa, situată într-o zonă protejată, a fost demolată în mai 2010, în ciuda cererii de clasare a imobilului ca monument istoric, ca urmare a disfuncționalităților existente între Direcția de Cultură a Municipiului București, Comisia Națională a Mo­numentelor Istorice, Ministerului Culturii și Prefectură. Gheorghe Cantacuzino a fost unchiul lui Gheorghe Manu.