Lecţia de istorie – Gyula Salacz, cel mai longeviv primar al Aradului

0
196

Anul 1875, marchează începutul unei dezvoltări fără precedent în istoria orașului Arad. Până în ziua de astăzi Gyula Salacz rămâne cel mai longeviv primar pe care l-a avut Aradul, fiind la cârma urbei vreme de 26 ani. Spectaculoasele transformări în domeniul economic, urbanistic, învățământ și cultură, prin care trece Aradul ulti­mului sfert al secolului al XIX-lea se leagă strâns de numele său. Aceste realizări pot fi văzute la tot pasul şi în zilele noastre. Centrul de mare oraş al Aradului, tradiţia sa industrială, instituţiile sale de cultură, cele mai importante clădiri de şcoală au fost construite, fără excepţie, în ultimele decenii ale secolului, în timpul mandatului primarului reformist. A fost primarul care a ridicat Aradul în rândul oraşelor moderne ale Europei Centrale. Salacz a fost personalitatea remarcabilă a unui moment istoric de excepţie. Cariera sa curge într-o perioadă de creştere şi dezvoltare a oraşului, însă nici acest om excepţional al perioadei dualismului nu putea realiza mare lucru fără sprijinul colaboratorilor şi al cetăţenilor pe care îi păstorea. Exagerând puţin, am putea afirma că Salacz a fost primul demnitar arădean care dorea şi reuşea să muncească în echipă în timp ce, intransigent, aştepta de la toţi cu care colabora să aibă în vedere înainte de toate interesele comunităţii, ale urbei. Ca rezultat al acestei consecvenţe, la sfârşitul secolului, până şi cei mai înverşunaţi duşmani ai săi au fost obligaţi să recunoască impresionanta dezvoltare a oraşului, faptul că cei 26 de ani trecuţi au fost, în mod evident, cei mai prolifici din istoria Aradului. Digul Mureşului a fost terminat în anul1880, împreună cu desecarea şi transformarea în parc a zonei din spatele clădirii primăriei (Parcul Salacz), după care s-a trecut la construcţia falezei. (la marea inundaţie din 1970 oraşul a fost apărat de acest dig, întărit după inundaţiile din 1932, respectiv de sacii de nisip care au înălţat digul construit în 1880). În anii optzeci ai secolului al XIX-lea construcţiile din oraş au atins un nivel fără precedent. În 1885 a fost dată în folosinţă clădirea seminarului ortodox şi alte clădiri de şcoală. Salacz acorda o deosebită importanţă realizării unei reţele de şcoli performante. Se construiau şcoli şi la periferii, nu numai în zonele centrale, primarul fiind convins de necesitatea creşterii nivelului de educaţie care să reprezinte baza dezvoltării simţului cetăţenesc. Paralel s-a desfăşurat modernizarea sistemului bancar şi institutional. În 1887 se deschide Banca Victoria cu capital integral românesc, iar în 1893 se infiinţează Societatea Feroviară Arad-Cenad, interesată în dezvoltarea reţelei feroviare locale. Realizarea sistemului de canalizare şi apă potabilă, terminat odată cu darea în folosintă a Turnului de Apă, în 1896, este de aceea una dintre cele mai mari realizări ale primarului reformist. Turnul de apă, multă vreme cea mai înaltă construcţie din oraş, este o operă de artă industrială, un punct de interes pentru turismul din zilele noastre. Iluminarea nocturnă a străzilor era sporadică şi redusă, lămpile cu ulei din străzile centrale fiind înlocuite de cele cu gaz abia după darea în folo­sinţă a Uzinei Legszesz RT în 1869, dar la început lămpile cu gaz luminau sporadic până la periferii. Având ca model Timişoara, primul oraş european iluminat electric, Salacz a trecut la electrificare (1896) cu toate că era încă în vigoare contractul cu intreprinderea de gaze, Legszesz RT. Iluminatul cu ulei sau gaz este înlocuit cu cel electric. Cel mai prolific primar al Aradului a trecut în veşnicie la 17 iulie 1915 la Şiria. Slujba de adio a fost celebrată de părintele Monnay Ferenc, Salacz fiind înhumat lângă soţie şi fiul cel mare. Notarul-şef, Angel Istvan, şi-a început discursul cu sintagma din subtitlu, continuând: „A fost uriaşul unei păduri cât un oraş. A crescut mare prin puteri proprii, a reprezentat timp de 26 de ani, forţa și energia puse în slujba oraşului”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.