Lecţia de istorie – Henrietta Maria a Franţei

Henrietta Maria a Franţei a fost prinţesă a Franţei şi regină a Angliei, Scoţiei şi Irlandei prin căsătoria cu Carol I al Angliei. A fost mama a doi regi, Carol al II-lea şi Iacob al II-lea şi bunica regelui William şi a reginelor Mary şi Anna. Datorită religiei sale romano-catolice a fost impopulară în Anglia şi nu a putut fi încoronată oficial după ritul protestant. După izbucnirea Războiului Civil, a fost nevoită să se refugieze în Franţa în 1644, la curtea lui Ludovic al XIV-lea. Soţul său a fost decapitat în 1649 lăsând-o într-o situaţie financiară precară. După Restaurare şi urcarea pe tron a fiului său, Carol
al II-lea s-a întors în Anglia cu fiica sa, Henrietta Anne. Apoi s-a transferat în Franţa, unde a murit în 1669.
Henrietta şi-a întâlnit viitorul soţ la Paris, în 1623, în timp ce acesta călătorea spre Spania cu Ducele de Buckingham pentru a discuta despre posibila căsătorie cu Arhiducesa Maria Anna de Austria. Călătoria lui Carol în Spania s-a terminat cu un eşec: regele Filip al III-lea al Spaniei i-a cerut să se convertească la catolicism şi să trăiască în Spania pentru un an după nuntă, pentru a se asigura că Anglia respectă termenii tratatului. Căutând o altă mireasă, Carol s-a uitat spre Franţa.
La început relaţiile dintre Carol şi Henrietta erau destul de reci, iar gonirea curtenilor francezi nu a ajutat în mod cert la îmbunătăţirea lor. Se certau des şi încercau să stea cât mai departe unul de celălalt. De la început Henrietta l-a antipatizat pe George Villiers, Duce de Buckingham, favoritul regelui. În schimb s-a împrietenit cu Lucy Percy contesă de Carlisle, soţia lui James Hay cel care negociase căsătoria reginei. Lucy, (despre care se crede că l-a inspirat pe Alexandre Dumas Tatăl pentru personajul Milady) era o femeie strălucitoare, frumoasă şi cu o puternică personalitate. La acea epocă mulţi au crezut că Buckingham o controla pe Henrietta prin Lucy, care era amanta lui. Raporturile dintre Henrietta şi Lucy au rămas bune până în 1634 (ruptura dintre ele i-a apropiat şi mai mult pe Carol şi Henrietta). După moartea lui Buckingham în august 1628 relaţia dintre cei doi soţi s-a îmbunătăţit şi în sfârşit între ei s-a instaurat un raport de dragoste şi prietenie. Au încetat să se certe şi au început să trăiască ca soţ şi soţie într-o atmosferă senină şi jucăuşă. Regina a devenit cea mai bună prietenă şi consilieră a lui Carol, loc deţinut până atunci de ducele de Buckingham. Henrietta a rămas pentru prima oară însărcinată în 1628, iar anul următor după o naştere dificilă, a născut un copil care a murit imediat. Anul următor în 1630, a născut un alt băiat, viitorul Carol al II-lea, dar şi în acest caz naşterea a fost foarte dificilă.
Henrietta Maria iubea mult artele şi mecenatul său a fost unul din modurile prin care a încercat să se introducă la curtea engleză. Regina şi soţul său erau mari cunoscători şi colecţionari de picturi. Regina iubea mult sculptura şi decorul şi l-a numit pe Inigo Jones scenograf şi arhitect al lucrărilor realizate sub patronajul său. Henrietta Maria era interesată şi de design-ul grădinilor, dar nu de horticultură.
Henrietta Maria a petrecut toamna şi iarna lui 1643 împreună cu Carol, încercând să ducă o viaţă liniştită înainte de începerea războiului. A trăit la castelul Merton College, iar mobilierul regal a fost adus de la Londra. La începutul lui 1644 situaţia militară a lui Carol a început să se deterioreze. Henrietta însărcinată cu ultimul copil, viitoarea prinţesă Anne Henrietta, este trimisă la Bath pentru a naşte în linişte şi siguranţă.
În august 1669 a asistat la naşterea nepoatei sale Anne Marie, care a fost bunica maternă a lui Ludovic al XV-lea, ceea ce face din Henrietta Maria strămoaşa celor mai multe familii regale din zilele noastre. În 10 septembrie 1669, Henrietta Maria a murit la Castelul Colombes din cauză că a luat o doză prea mare de opiacee, la sfatul medicului lui Ludovic al XIV-lea. A fost înmormântată la Basilica Saint-Denis, sanctuarul tuturor regilor Franţei, iar inima a fost depusă într-o urnă de argint la Mănăstirea Chatillot, fondată de ea. Astăzi odihneşte în osuarul comun al abaţiei construit în timpul Restaurării, împreună cu resturile altor regi ai Franţei ale căror morminte au fost profanate în timpul Revo­luţiei Franceze.